
Comunicat de presă final
Primăria Municipiului Bistrița anunță finalizarea contractului de finanțare nr. 7805/19.01.2023, pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor – Școala Generală Sigmir”, proiect nr. C5-B2.2.a-504, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR).
Perioada de implementare a proiectului a fost de 43 de luni, în perioada 19.01.2023- 30.08.2026.
Obiectivul acestei investiții a fost renovarea energetică a corpurilor de clădire C1 și C3 ale Școlii Generale Sigmir, cu impact asupra reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a volumului de energie primară consumată.
Prin proiect s-au derulat activități/acțiuni specifice realizării de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a corpurilor de clădire C1 și C3 ale Școlii Generale Sigmir, respectiv: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, a șarpantelor, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și reabilitarea/ modernizarea instalațiilor de iluminat, precum si instalarea unei stații de încărcare pentru mașinile electrice (cu putere peste 22kW), cu două puncte de încărcare/stație.
Proiectul a fost monitorizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Pilonul I. – Tranziția verde, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B2.2.a – Renovare energetică aprofundată a clădirilor publice – Autorități locale.
Valoarea totală a proiectului a fost de 3.123.230,95 lei, din care 1.114.991,55 lei a fost valoarea eligibilă finanțată din PNRR.
Persoană de contact: Andreea Feier– Asistent de proiect
E-mail: [email protected]
Telefon 0263-223923, 0263-224706












