Singură, trăgând un troller după ea, cu o dorință de a juca fiecare minge ca și cum ar fi ultima. Așa a ajuns Teodora Miron, o puștoaică de 16 ani, originară din Galați, la Bistrița. A venit doar cu gândul să adune experiență, să vadă ce poate îmbunătăți și să facă un meci bun. Și a plecat ca o adevărată campioană, cucerind primul trofeu de seniori ITF din carieră, la Țiriac Foundation Futures W35 – Bistrița 2026, eveniment găzduit săptămâna trecută de GS Tennis Club Bistrița.
La doar 16 ani, Teodora Miron a încheiat o săptămână extraordinară la Bistrița, la Foundation Futures W35 – Bistrița 2026, competiție ce a avut loc la GS Tennis Club Bistrița, cu premii totale de 30.000 de dolari.
Aflată pe locul 1.245 WTA la startul competiției, tânăra originară din Galați și-a croit drumul impecabil încă din calificări, iar ceea ce a urmat a fost un maraton de 7 victorii consecutive.
În semifinală, a „spulberat-o” pe poloneza Weronika Ewald – favorita numărul 3, iar apoi, finala a pus-o față în față cu Adrienn Nagy, din Ungaria – favorita numărul 6. Teodora Miron a închis meciul și a cucerit primul trofeu ITF din cariera sa.
După finala disputată luna trecută la W15 Cluj-Napoca, tot din poziția de jucătoare venită din calificări, trofeul de la Bistrița marchează primul titlu ITF la senioare din cariera Teodorei, completând cele 4 trofee internaționale obținute la junioare.
Această victorie propulsează puștoaica din Galați peste mai bine de 460 de poziții în clasamentul mondial, până pe locul 780 WTA
„Am trăit niște sentimente foarte frumoase! Sincer, nu m-am așteptat să câștig și am dat totul. Am venit la Bistrița cu gândul să fac un joc bun, să adun cât mai multă experiență, să văd cu ce pot să progresez, unde mai am lucruri de îmbunătățit…
Este prima dată când vin la Bistrița și am descoperit un oraș frumos. Am venit singură aici”, a mărturisit Teodora pentru Bistrițeanul.ro.
Tânăra se află acum la un alt turneu, la Brașov, iar povestea ei abia a început…
Tenisul – stilul său de viață de la vârsta de 7 ani
În spatele zâmbetului cald al puștoaicei născute la Galați și stabilite în București se ascunde o disciplină de fier.
Tenisul nu este doar un hobby pentru Teodora, ci stilul ei de viață de la vârsta de 7 ani.
„Am început să joc tenis de la 7 ani, în prima fază la un club din Galați, apoi timp de 6 ani m-a pregătit un alt antrenor. Acum mă antrenez sub îndrumarea domnului antrenor Daniel Dragu, tehnicianul care a contribuit și la pregătirea Simonei Halep.
Mă antrenez zilnic. Este obositor, dar foarte frumos ceea ce fac” – ne-a mai spus.
Pentru a-și putea urma visul pe terenul de tenis, a ales calea pe care tot mai mulți sportivi o îmbrățișează: învățământul în sistem homeschooling (acum e elevă în clasa a X-a), care îi permite să-și facă și antrenamentele zilnice și să se pregătească pentru competițiile viitoare.
Teodora a câștigat finala de la Bistrița cu 6-3, 2-6, 6-4, după două ore și 18 minute de joc, un premiu de 4.860 de dolari și 36 de puncte WTA.












