Un tânăr polițist de la Ordine Publică, cu atribuții pe linie rutieră, este acuzat de exces de zel și abuz în serviciu de un tânăr pe care l-a urmărit în trafic: ”După ce a venit în spatele meu vreo 10 – 15 minute, m-a oprit pentru că nu am semnalizat ieșirea din sens. Asta deși am mers tot înainte. Apoi mi-a verificat toate actele și mașina și m-a amendat pentru că nu aveam un triunghi reflectorizant!”
Un tânăr șofer bistrițean, care circula ieri-noapte pe Calea Moldovei, direcția de mers spre Viișoara, a fost oprit de un echipaj al poliției.
”Era undeva la ora 01.00, când el a venit în spatele meu, vreo 10- 15 minute. Și eram pe Calea Moldovei, la sensul de la Kaufland/Ozana, și am luat-o tot în față, spre oraș.
M-a tras imediat pe dreapta, pe motiv că nu am semnalizat ieșirea din sensul giratoriu. Mi-a cerut actele la control, apoi mi-a verificat toată mașina și mi-a dat o amendă pentru că nu aveam cel de-al doilea triunghi reflectorizant.
I-am spus că l-am dat cuiva care a avut un incident și am uitat să îl recuperez. Nu am vrut să semnez procesul verbal și i-am spus că voi contesta amenda!” – a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, A., tânărul șofer.
Bistrițeanul susține că polițistul a făcut un abuz în serviciu. Și că nu ar fi la prima faptă de acest fel.
”Eu consider că a fost un abuz. Pentru că asta a fost. Acum câteva săptămâni am fost oprit de un alt echipaj și am fost amendat pentru nepurtarea centurii. E drept că am fost puțin obraznic atunci cu polițistul care m-a oprit. Și am înțeles că ei – polițiștii de la Rutieră – se vorbesc între ei. Și de aia acum a căutat ceva cu care să mă prindă. E o răzbunare.
Că m-a amendat pentru triunghi, m-a amendat. Dar polițistul ăsta mai are plângeri pentru abuz în serviciu. Și e foarte arogant. Cât timp are body-cam-ul pornit nu ai ce să îi reproșezi.
Dar, la fete, le cere Instagramul. Bineînțeles, după ce își oprește body-cam-ul, că nu e nici el prost. Dar mi-au spus atâtea fete că le-a cerut instagramul. Inclusiv prietenei mele i-a cerut Instagramul.
Și e cunoscut că face abuz în serviciu. Da. Poate nu voi putea demonstra că în cazul meu a fost un abuz. Dar cine aude povestea, înțelege. Și cine îl știe, știe că așa face! Numai să întrebați cititorii despre abuzurile polițiștilor de la rutieră, să vedeți câți vor spune despre acest polițist!” – a mai subliniat A.
Și pe grupurile de Info Trafic, atunci când se anunță prezența echipajelor de poliție din oraș, când apare numele polițistului care l-a amendat pe șoferul A., se pornește un șir lung de acuzații. Toți șoferii îl știu că e pus pe ”fapte mari/abuzive”.
Reporterii Bistrițeanul.ro i-au întrebat pe cei de la IPJ BN dacă există vreo plângere făcută la adresa tânărului polițist acuzat.
Așa am aflat că, într-adevăr, există două plângeri înregistrate la IPJ BN pe numele tânărului polițist. Ambele fac referire la sancțiunile aplicate de aceasta, iar acum procurorii fac cercetări.
”La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud sunt în verificări două sesizări depuse în lunile Iulie și August 2026 privind posibila săvârșire a infracțiunilor de abuz în serviciu și hărțuire, de către un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Bistrița.
În prezent, Compartimentul Control Intern din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud efectuează cercetări, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru stabilirea situației de fapt și clarificarea tuturor aspectelor sesizate.
Din primele date, acestea vizează modul în care polițistul ar fi aplicat sancțiuni contravenționale unui bărbat din Bistrița în urma constatării, în repetate rânduri, a unor nereguli la autoturismul condus de acesta, referitoare la modificări ale sistemului de evacuare, nivelul zgomotului produs și utilizarea unor anvelope neconforme. În cea de-a doua plângere, o femeie a fost sancționată contravențional pentru nereguli privind sistemul de lumini la autoturismul pe care-l conducea.
Persoanelor sancționate le-a fost adus la cunoștință faptul că au posibilitatea de a contesta procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, în condițiile prevăzute de lege.
Până la finalizarea verificărilor, simpla formulare a unei sesizări nu poate conduce la concluzia că polițistul a săvârșit infracțiunile sesizate” – a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a IPJ BN, Crina Sîrb.












