Cel mai mare furnizor de servicii medicale din România, MedLife a făcut primul studiu observațional desfășurat pe Via Transilvanica, care a avut în centru 200 de persoane care au parcurs traseul. La ce concluzii au ajuns specialiștii? Decizia de a lua la pas Via Transilvanica nu are de-a face cu aventura, ci mai mult cu nevoia de a ieși dintr-o rutină apăsătoare, din suprasolicitare profesională, din izolare sau dintr-o etapă dificilă a vieții.
MedLife este primul furnizor de servicii medicale care a desfășurat un studiu observațional pe Via Transilvanica, traseu de drumeții care se întinde pe 1.400 de kilometri și care a luat naștere în Pasul Tihuța, la inițiativa Tășuleasa Social.
În cadrul studiului au fost acceptate 200 de persoane, care au fost provocate să ia la pas Via Transilvanica, timp de 10 zile. Studiul observațional se desfășoară în perioada august-septembrie, iar persoanele înrolate în proiect beneficiază gratuit de analize medicale și evaluări ale stării fizice și emoționale înainte și după parcurgerea traseului.
Pe parcursul experienței sunt explorate, de asemenea, motivațiile, provocările, emoțiile, revelațiile și transformările personale trăite de participanți. Datele colectate sunt apoi analizate anonim de echipa medicală MedLife.
„Mulți dintre participanți nu caută o pauză, ci o ruptură reală de ritmul care îi definește zi de zi și un challenge care să îi scoată din zona de confort. Aici apare și una dintre întrebările centrale ale proiectului nostru: ce se întâmplă atunci când, în locul stresului cronic care ne consumă, alegem voluntar o provocare concretă, cu un început, un parcurs și un scop? Prin acest studiu ne propunem să evaluăm dacă și în ce măsură efortul fizic susținut, natura, ieșirea din mediul familiar și motivația personală pot activa mecanisme de adaptare ale organismului și pot transforma o provocare fizică într-o experiență cu efecte benefice asupra stării de bine a sănătății”, spune na Bădărău Ilie, Head of Communication, MedLife Group.
Studiul explorează conceptul de „good stress”
Practic, studiul explorează conceptul de „good stress” sau eustres, adică răspunsul organismului la provocări controlate, suficient de intense pentru a activa mecanismele naturale de adaptare.
MedLife a prezentat și primele rezultate ale studiului, deși acesta încă nu s-a finalizat:
„Participanții înscriși în proiect au povești și motivații foarte diferite, dar există un lucru care pare să-i unească: aleg voluntar provocarea. Ies din rutină, renunță pentru o perioadă la confort și la o parte din stimulii vieții cotidiene și acceptă efortul, oboseala, imprevizibilul. Și aici apare un paradox: într-o viață în care vorbim atât de mult despre reducerea stresului, acești oameni aleg să se expună unui alt tip de stres – un „stres bun”, asumat, delimitat și cu sens”, mai spun reprezentanții MedLife.
Foto: Via Transilvanica Facebook












mda, o rușine!
Ucideți natura cu deșeuri la propriu și la figurat!
Vii lene să curățați lângă ștrandul Codrișor, că doră ați lăsat deșeurile să intre gratis, deci ei vă aruncă și pungile in iarba de lângă râu 🙂