O motociclistă a ajuns astăzi la spital, după ce a fost implicată într-un accident rutier, în sensul de la Apollo, din Bistrița.
În urmă cu puțin timp, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit în municipiul Bistrița, pe Bulevardul Decebal, unde a preluat o femeie, motociclist, în vârstă de aproximativ 26 de ani.
Victima era conștientă și cooperantă, prezentând un traumatism cranio-cerebral și un traumatism cranio-facial minore, precum și suspiciune de fractură la un membru superior.
După stabilizare, femeia a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate – transmite ISU BN.
UPDATE:
„Astăzi, 6 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier în municipiul Bistrița.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 61 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, ajuns într-o intersecție cu sens giratoriu, a intrat în coliziune cu un motociclu, condus de o femeie de 21 de ani, din Urmeniș.
În urma accidentului, tânăra a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, potrivit IPJ BN.


Sursă foto Instagram Virgil R. Rus











