4.9 C
Bistrița
vineri, decembrie 12, 2025

Savuroasele produse Delice Pan – de acum și în magazinele Bistrițan!

După ce au dat lovitura, inaugurând la Colibița un mic fast food, unde turiștii ajunși în zonă pot mânca ceva rapid și ieftin, sau pot să-și cumpere câte ceva dacă sunt în vacanță, la una dintre cabane – cei de la Delice Pan, brutăria din Tiha Bărgăului, ne surprind din nou cu o ofertă din care clienții fideli nu vor avea decât de câștigat:

Produsele tradiționale preparate cu atâta pasiune și răbdare în brutăria Delice Pan din Tiha Bârgăului vor fi de găsit, de acum înainte, și în magazinele Bistrițan!

Astfel, pe lângă preţurile de producător și cele mai proaspete produse cu care Bistrițan își răsfață deja clienții – de acum  înainte, în cele șase magazine ale companiei din Șieu-Măgheruș se vor regăsi şi irezistibile produse de panificație marca Delice Pan.

Preparatele pe care bistrițenii le apreciază deja, precum pâinea albă, pâinea cu secară sau cu multicereale, pâinea cu mălai și cozonaci cu umplutură generoasă de nucă și mac, dar și savuroase plăcinte, cornuri umplute cu ciocolată, vanilie sau gem, ștrudel umplut (cu vanilie, gem, măr, brânză, cabanos, varză sau ciuperci), haioșuri umplute (gem de caise, vișine, caramel, fructe de pădure), cornulețele cu rahat, saleuri și covrigei cu susan, mac sau sare, plăcinta cu măr, prăjiturile cu brânză – toate livrate „la cald”, din brutăria Delice Pan de la Tiha Bârgăului – vor fi de acum disponibile și în magazinele Bistrițan situate în Bulevardul Independenței nr. 58, General Grigore Bălan nr. 85, Pietonal Liviu Rebreanu nr 37, Bulevardul Decebal nr. 40 bloc K1, Piaţa Decebal din Bistrița și Prundul Bârgăului nr. 1017 A.

Programul tuturor magazinelor Bistriţan – Bucate Adevărate este de luni până vineri între orele 7:00 – 20:00, sâmbătă – între orele 7:00 si 19:00, iar duminică – între orele 8:00 și 14:00.

Iar clienții fideli ai celor de Delice Pan și Bistriţan, Bucate Adevărate – ambele Produs în Bistrița-Năsăud – nu pot decât să se bucure și să profite din plin de ocazia de a avea la îndemână produse tradiționale de cea mai bună calitate, în același loc.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...