-2.5 C
Bistrița
luni, februarie 2, 2026

Accidentele grave de vineri au mai făcut două victime. Două femei s-au stins la spital

Accidentele deosebit de grave de vineri au mai făcut două victime. Două femei, una care a fost strivită de un tractor și alta care a fost lovită de o mașină s-au stins ieri, la spital.

Vineri a fost ziua accidentelor: în total 5 accidente au avut loc în doar câteva ore, trei dintre ele fiind foarte grave. Doi soți din Hălmăsău s-au răsturnat cu tot cu tractorul, pe un câmp din localitate. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Dacă bărbatul de 76 de ani a decedat pe loc, soția sa de 80 de ani a fost transportată la o clinică de specialitate din Târgu Mureș, cu un elicopter SMURD. Din păcate, aceasta nu a supraviețuit, decedând ulterior, la spital. Cei doi soți vor fi înmormântați marți, în Hălmăsău.

La mai puțin de o oră distanță, un alt accident grav avea loc, de data aceasta, pe Valea Bârgăului. O șoferiță de 24 de ani lovea cu mașina o femeie de 38 de ani, care circula pe bicicletă în Mijlocenii Bârgăului.

Deși femeia a fost stabilizată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe, rănile se pare că i-au fost fatale. Aceasta a decedat, la spital, ieri. Mai multe despre acest accident AICI.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: