1.4 C
Bistrița
miercuri, februarie 4, 2026

Rostul de dimineață: Nicăieri nu plouă mai deprimant decât la Bistrița…

Plouă de câteva ore la Bistrița – mocănește și îndesat, morocănos și posac, iar cerul plumburiu de toamnă care atârnă peste noi ud până la oase nu face decât să ne confirme implacabila bănuială că a venit toamna – acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac, sau mai bine…

Plouă insistent și apatic, la Bistrița – de pe la 5 dimineața, spun bătrânii care s-au trezit cu noaptea-n cap – iar cerul plumburiu de toamnă care atârnă peste noi ud până-n plăsele ne amintește de o străveche zicală care spunea că pe o asemenea vreme nimic altceva nu se poate face decât să stai în casă, să numeri bani sau să faci copii.

Sau viceversa: să numeri copii și să faci bani.

Sau dimpotrivă: să constați cu surprindere că într-adevăr a venit toamna: nu ai nici bani de făcut, nici copii de numărat…

Dar, slavă Domnului, ne aflăm încă în an centenar, mândri că suntem români și mai ales bistrițeni. Așa că decretăm cu nedisimulată mândrie că nicăieri nu plouă mai frumos, mai îndesat, mai dramatic sau mai deprimant decât la Bistrița…!

[arve url=”https://youtu.be/A21p2ou8jxI” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.