30.9 C
Bistrița
vineri, iunie 26, 2026

FOTO/VIDEO – Podirei: Neatenția era să-i coste viața pe trei tineri din Beclean

Neatenția era cât pe ce să îi coste viața pe trei tineri, în Podirei. Șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit un cap de pod. Toți cei trei tineri care se aflau în autoturism au fost răniți, mai grav fiind cel din spate.

Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp, la ieșirea din Podirei, spre Beclean. Din primele informații reiese faptul că șoferul autoturismului, din cauza neatenției a ajuns pe acostament și pierdut controlul volanului și mai apoi a lovit cu putere un cap de pod.

În autoturism se aflau trei tineri din Beclean, care se îndreptau spre casă în momentul producerii accidentului. Toți trei au fost răniți, mai grav fiind cel de pe bancheta din spate. Doi dintre tineri au reușit să iasă singuri din mașină, iar al treilea a rămas blocat. Acesta a fost ajutat de către ceilalți participanți la trafic să iasă.

Cei trei au fost găsiți de către echipajele medicale SMURD Bistrița și Beclean ieșiți din mașină, conștienți și cooperanți. Aceștia au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri medicale suplimentare. În urma impactului, autoturismul a fost serios avariat.

„Toate cele trei victime vor fi transportate la spital. Una dintre ele a suferit, imediat după producerea accidentului, un episod de pierdere de conștiență. Victimele au fost stabilizate și urmează sa primească îngrijiri medicale suplimentare la UPU SMURD Bistrița”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...