15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

7 echipe de specialiști examinează containerele semi-îngropate, în Bistrița. Blocaje, la Dumitra

7 echipe de specialiști examinează și inventariază, în aceste zile, containerele semi-îngropate din Bistrița. „Suntem încă în marja celor 90 de zile care expiră în 4 martie… 7 echipe de inventariere sunt pe teren și inventariază platformele cu containerele semi-îngropate și tot ce ține de această investiție… Le vor prelua în calitate de câștigători ai licitației. Începând din 4 martie se vor aplica și noile tarife cu care cei de la Supercom au câștigat licitația și care sunt relativ mai mici față de cele cu care operează acum. S-a introdus, începând cu 1 ianuarie, și taxa pentru economia circulară, cunoscută drept taxa de 30 de lei per tona de deșeuri care se depun pe groapa de gunoi. Nu ne referim și la deșeurile care sunt selectate și duse la reciclare”, a precizat ieri Ioan Țintean, vicepreședintele Consiliului Județean și președintele ALDE Bistrița-Năsăud.

Ioan Țintean a recunsocut că există blocaje în proiectul de construcție a celulei 2 pentru groapa de gunoi de la Tărpiu: „Deocamdată ne aflăm în blocaj privind PUG-ul comunei Dumitra. N-am reușit să trecem peste hopul de la Ministerul Culturii: suntem ținuți în loc de o jumătate de an, din pricina avizului pentru situri și monumente. Comuna Dumitra nu poate să aibă un PUG pentru că specialiștii de la comisia de acordare a avizului cer niște lucrări puțin cam savante… Ne străduim, suntem la a patra încercare, chiar zilele trecute am avut o dezbatere comună cu arhitectul șef, reprezentanții comunei Dumitra, firma de arhitectură care face proiectul pentru PUG din Cluj și specialiștii de la Direcția pentru Cultură și Muzeul Județean – sper ca de data asta să poată răspundă la solicitările după părerea mea mult prea academice pentru o comună…”, a mai comentat Ioan Țintean.

Acesta a mai afirmat că urmărește îndeaproape proiectele promise cetățenilor din Bistrița-Năsăud începând cu infrastructura rutieră și imobiliară, proiectele din sănătate și legătura între principalele văi: „Se finalizează acum proiectul derulat pe DN172D, între Valea Bârgăului și Valea Ilvelor, și urmează să începem legătură între Valea Budacului și Valea Șieului, cu continuarea sa până în Teaca…Urmărim ca dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud să se facă în mod echilibrat, să existe o continuitate a proiectelor din 2018 în 2019 și, de ce nu?, să alocăm cât mai mult din fondurile pe care le avem în bugetul județean – pentru dezvoltare…”, a mai precizat Ioan Țintean..

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...