23.1 C
Bistrița
miercuri, septembrie 10, 2025

Tibi Ușeriu: „În 1986 am luat două pulane pentru că am furat o bicicletă. Preferam să mă bată polițistul toată noaptea decât să mă ducă la mama”

Ambasadorul unui proiect menit să stopeze fenomenul „bullying” în școli, Tibi Ușeriu a povestit despre prima sa întâlnire cu poliția. Se întâmpla în 1986, când, copil fiind, a furat o bicicletă. Atunci a făcut cunoștință și cu „pulanul”, însă mărturisește că prefera să fie bătut toata ziua de polițist decât să fie dat pe mâna mamei sale.

Inspectoratul de Poliție Județean, alături de Instituția Prefectului și Inspectoratul Școlar Județean derulează un proiect menit să stopeze fenomenul „bullying” în școlile din Bistrița.

Ambasadorul acestui proiect este alergătorul  și unul dintre administratorii Tășuleasa Social, Tibi Ușeriu. Acesta a fost prezent și la lansarea proiectului, povestindu-le celor prezenți care a fost prima sa întâlnire cu poliția.

„Atunci când am fost întrebat de acest proiect, i-am întrebat de două sau de trei ori (n.r. pe organizatori) dacă sunt potrivit pentru un asemenea proiect, mai ales derulat cu Inspectoratul de Poliție al județului nostru. Și o să vă zic și de ce: în anul 1986 eram prins că am furat o bicicletă și dus la poliție. A fost pentru prima dată în viața mea când am făcut cunoștință cu poliția și cu acele instrumente cu care ei încercau să ne cumințească: pulanele. Am luat două pulane, sincer aș fi preferat să fiu bătut de acel domn până dimineața, decât să fiu dat pe mâinile mamei. Am fost dat pe mâinile mamei și de atunci nu am mai furat biciclete, dar după 10 ani eram dus din nou la secția de poliție, anchetat de cei de la Interpol, iar mai târziu arestat pentru 30 de zile în acel sediu al poliției. Câțiva ani mai târziu, în 1999 eram condamnat la detenție, mulți ani, dintre care am și executat 10 ani”, a povestit Tibi Ușeriu.

Acesta a mai spus că va încerca să se implice cât poate în acest proiect, printr-o serie de acțiuni desfășurate în școlile din municipiu.

„Atât cât pot o să mă implic în acest proiect, o să încerc să aduc un aport cu cei abilitați și cred că sunt dovada că dacă vrei cu adevărat poți să te schimbi. Eu cred că schimbarea pleacă în primul rând de la noi, noi trebuie să ne schimbăm, doar că în acea perioadă eu nu cred că am avut ajutorul cum se poate astăzi să fi fost adus pe o direcție mai bună”, a completat Tibi Ușeriu.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: