10.1 C
Bistrița
marți, noiembrie 4, 2025

Accident la Herina! O mașină a ajuns într-un cap de pod

Două persoane au ajuns la spital, după un accident în Herina. Mașina în care se aflau s-a oprit într-un cap de pod. O a treia persoană a refuzat transportul la spital.

Un apel la 112 anunța un accident grav în localitatea Herina. S-a spus că e vorba de trei persoane, din care una încarcerată, așa că spre locul indicat au plecat polițiștii, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, două Echipaje de Prim Ajutor și o mașină de descarcerare.

Din fericire, lucrurile nu s-au confirmat.

O mașină, în care se aflau trei persoane, s-a oprit într-un cap de pod.

Din cele trei persoane aflate în autoturism, două au fost transportate la spital, a treia refuzând.

„Un bărbat de 29 ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe DN15A, având direcția de deplasare spre Bistrița, a pierdut controlul acestuia, intrând în coliziune cu un cap de pod din afara parții carosabile. În urma accidentului, a rezultat rănirea șoferului și a unei femei, pasageră în autoturism. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetari pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”, au declarat reprezentanții IPJ.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica SANOVIL angajează economist, jurist, psiholog și asistent social. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Clinica Sanovil, care angajează economist, jurist, psiholog, asistent social, asistent medical generalist și infirmieră. AMICII BUILDING caută asistent șef șantier și inginer instalații. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile.

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate.