19.6 C
Bistrița
miercuri, mai 20, 2026

FOTO/VIDEO: Se-ntâmplă ACUM! Urcă pe motocicletă, ”gustă” adrenalina, îndrăgostește-te de motociclism!

Evenimentul „Fii motociclist pentru o zi!” este în plină desfășurare. Sute de persoane, iubitori, pasionați sau curioși în ale motociclismului, au umplut parcarea Selgros. Au avut ocazia să vadă, să pozeze, să testeze și să afle mai multe despre motociclete. Și să descopere că motocicliștii sunt oameni… ca toți oamenii!

Parcarea de la Selgros răsună de voci de copii și turații de motoare. A III-a ediție a evenimentului „Fii motociclist pentru o zi!” este în plină desfășurare.

„Noi suntem motocicliştii din oraşul tãu. De cele mai multe ori ne vedem în trafic unde, din păcate, nu ne-am înţeles întotdeauna perfect. Când ne dăm jos casca suntem la fel ca tine: şoferi, pietoni, părinţi, vecini sau chiar prietenii tãi. Ca prieteni, ce putem face mai frumos decât să te invităm să ne vezi motocicletele? Hai să vorbim despre ele! Hai să vezi cum e în şaua motocicletei, iar atunci când ne vom întâlni iarăși în trafic ne vom saluta, așa ca motocicliştii. Hai, fii motociclist pentru o zi!”, a fost invitația motocicliștilor.

Astfel, astăzi, aproximativ 100 de motocicliști și-au expus motoarele. Au răspuns la întrebări, au lăsat „curioșii” să se așeze în șa, să se pozeze, să afle mai multe despre ce înseamnă motocicleta și motociclismul.

Mai mult, la eveniment participă și instructori care oferă informații celor interesați să obțină permisul de conducere pentru motociclete.

Cei de la Serviciul Antidrog au adus ochelari ce simulează starea de ebrietate, pentru a evidenția riscul la care se expun cei ce conduc după ce consumă alcool.

Reprezentanți ai ISU BN au adus un manechin și au arătat celor prezenți cum să acorde primul ajutor.

Evenimentul a început la ora 11:00, iar la ora 13:30, motocicliștii vor face o paradă prin oraș. Vor porni de la Selgros, 1 Decembrie, Republicii- Independenței până la Kaufland-ul de jos, și înapoi la Selgros, dar de această dată, vor urca pe Bulevardul Decebal.

„Cei ce vor fi mai curioşi, pot încerca să vadă ce înseamnă să faci primii paşi ca să conduci o motocicletă, ghidați de un instructor moto.
Cei îndrăzneţi se pot urca în spatele unui motociclist experimentat pentru o scurtă tură şi vor vedea cum e să fii pasager pe motocicletă.
Pentru copii va fi o distracţie, pentru adolescenți un ghid, pentru adulți poate fi începutul unei pasiuni, iar pentru sceptici cu siguranţă o să fie o mai bună înțelegere!”, speră motocicliștii.

Evenimentul continuă cu un concert, deseară, la baza de agremen „La Lac”. La ora 18:30 va avea loc concertul celor de la GAV, iar la ora 20:30, vor încânta pe cei prezenți, MELMAC RIDERS.

[arve url=”https://youtu.be/tJf-Terzgds” /]

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...