3.9 C
Bistrița
miercuri, februarie 4, 2026

Un bătrân din Prundu Bârgăului a fost găsit spânzurat, în această dimineață

Un apel la 112 cerea în această dimineață intervenția de urgență a echipajelor medicale, în Prundu Bârgăului. Un bătrânel a fost găsit spânzurat.

Descoperire macabră în această dimineață, în Prundu Bârgăului. Un bunic de 70 de ani a fost găsit spânzurat.

Se pare că acesta a ales să-și încheie socotelile cu viața.

La locul indicat s-au prezentat un Echipaj de Prim Ajutor din cadrul SMURD și unul al SAJ BN, care au depus tot efortul pentru a-l ajuta pe bătrânel.

E vorba de Marcel Bălan, un cetățean de la noi din comună. Din câte am înțeles, când au ajuns echipajele medicale, avea puls. Totuși s-ar părea că nu există prea multe șanse”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.

Colegii au reușit inițial să îl resusciteze. Apoi a intrat din nou în stop cardio-respirator. Încă îl resuscitează la fața locului”, a explicat Ciprian Păcurar din cadrul SAJ BN.

UPDATE 1

Echipajul cu medic al SAJ a reușit să scoată pacientul de 70 ani din stop cardio-respirator și acum îl stabilizează, după care va fi transportat la UPU Bistrița.

UPDATE 2

În această dimineață, o femeie din Prundu Bârgăului a solicitat, prin 112, ajutor medical pentru soțul ei, un bărbat de 69 de ani. La fata locului, i s-au acordat bărbatului îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital. Din primele verificări, se pare că bărbatul ar fi încercat să se spânzure, într-o cameră a locuinței sale, din Prundu Bârgăului. Polițiștii Secției 2 fac verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au declarat reprezentanții poliției.

UPDATE 3

În ciuda eforturilor personalului medical, bărbatul a decedat la spital.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.