16.7 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Papa Francisc l-a beatificat pe episcopul Iuliu Hossu din Milaș (BN): Peste 100.000 de credincioși, prezenți la istoricul eveniment

Peste 100.000 de credincioși – între care și aproape 1500 de greco-catolici și simpatizanți din Bistrița-Năsăud – au participat în această dimineață la istoricul eveniment susținut de Papa Francisc, la Blaj, pe Câmpia Libertății.

Papa Francisc a subliniat în fața credincioșilor că în aceste ținuturi este cunoscută suferința oamenilor „atunci când greutatea ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viața”: „Voi aţi suferit din cauza discursurilor şi acţiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea şi distrugerea aceluia care nu putea să se apere şi reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei şapte episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiţi. În faţa persecuţiei aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credinţă şi de o iubire exemplare pentru poporul lor”, a mai spus Papa Francisc, conform Digi24.ro.

Sursa @ Digi 24

Suveranul Pontif i-a îndemnat pe oameni să-și păstreze credința și să lupte în continuare împotriva unor „noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase”.

Cei șapte episcopi beatificați în urmă cu puțin timp pe Câmpia Libertății din Blaj sunt Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, despre care puteți reciti  accesând linkul de mai jos:

VIDEO: Când oroarea, brutalitatea și calvarul din Iad se transformă în lumină… Iuliu Hossu: „Lupta voastră continuă”

Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic de Cluj, cel care a rostit la 1 Decembrie 1918 Proclamația de Unire a Transilvaniei cu Regatul României, a fost închis în mănăstirea Căldărușani. A fost făcut în secret Cardinal de către Papa Paul VI, dar Iuliu Hossu a refuzat să părăsească România pentru a deveni cardinal fiind conștient că autoritățile nu i-ar fi permis să revină în țară.

Iuliu Hossu a murit la 85 ani, la 28 mai 1970, fiind îngropat în fugă, a doua zi, la ordinul autorităților comuniste.

Partidul Comunist și Securitatea au făcut presiuni infernale asupra acestor episcopi pentru a trece la Biserica Ortodoxă Română, la conducerea căreia fusese instalat în 1948 ca patriarh Justinian Marina, un apropiat al lui Gheorghiu Dej

Niciunul dintre episcopii greco-catolici (șase titulari și șase numiți în clandestinitate pentru a le lua locul titularilor după arestare) nu a cedat, sacrificiul lor fiind lăudat călduros de Papa Pius XII, într-o scrisoare apostolică, în 1952: „Noi, care nutrim față de poporul vostru sentimente părintești și îi înconjurăm cu o iubire deosebită pe «cei prigoniți pentru dreptate»(Mt 5,10), dorim să sărutăm lanțurile celor care, întemnițați pe nedrept, plâng și se întristează mai mult de atacurile împotriva religiei, de prăbușirea instituțiilor sacre, pentru mântuirea veșnică a poporului lor pusă în pericol, decât de propriile suferințe și de libertatea lor pierdută…”

Foto @ Alba 24

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!