11.4 C
Bistrița
miercuri, mai 13, 2026

Prundu Bârgăului și Beclean învață în weekend tehnici salvatoare de viață

Există situații limită în care câteva secunde pot schimba totul! Pentru astfel de momente, Caravana SMURD „Fii pregătit” organizează cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență, la nivel naţional.

Caravana SMURD „Fii pregătit” ajunge în Prundu Bârgăului, sâmbătă, 24 august și în Beclean, duminică, 25 august, între orele 09.00 – 18.00.

Caravana constă ȋn deplasarea unui centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență.

Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Pe cei care doresc să învețe tehnici prin care pot salva o viață, specialiștii ISU Bistrița – Năsăud și voluntarii Programului „Salvator din Pasiune” îi așteaptă în parcul comunal din Prundu Bârgăului, respectiv în zona Catedralei Ortodoxe din Beclean!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...