0.1 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 7, 2026

Voluntarii SVSU au salvat un șoim rănit și înfometat

Și viața lor contează! Ținut captiv într-un lanț, un șoim înfometat și-a găsit o ultimă fărâmă de putere și s-a eliberat. Voluntarii SVSU au găsit pasărea sleită de puteri într-o grădină din Unirea. Salvatorii au dus șoimul la un cabinet veterinar.

Și viața lor contează! Un șoim sleit de puteri a fost salvat de voluntarii SVSU în această după-masă. Un bistrițean a cerut ajutorul salvatorilor pentru a prelua din grădina casei pasărea rănită și înfometată.

„Pasărea era slăbită și înfometată. Șoimul a fost preluat de voluntarii SVSU Bistrița și predat domnului doctor Sarkany Francisc. Îi mulțumim domnului doctor, care ne-a ajutat în mai multe rânduri, prin acordarea asistenței de specialitate, atunci când am intervenit pentru salvarea animalelor!”, au scris cei de la SVSU pe pagina de Facebook.

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, medicul veterinar Sarkany Francisc, a spus că șoimul a fost ținut captiv, iar drept dovadă stă inelul unui lanț pe care pasărea îl are la un picior. Mai mult, pasărea nu poate zbura pentru că cel care îl ținea în lanț i-a tăiat ghearele.

„O persoană a găsit șoimul în curtea casei din Unirea. Nu știu cine l-a ținut pentru că are la picior un inel de metal, semn că a fost ținut captiv în lanț. Cumva a reușit să scape, cu toate că avea ghearele tăiate, iar fără gheare nu poate zbura. I-am dat astăzi să mănânce o pulpă de pui întreagă. Mănâncă singur. În prezent pasărea se află la cabinetul nostru veterinar. Am vorbit cu cei de la Protecția Animalelor și m-au rugat să avem noi grijă de șoim până îi cresc la loc ghearele.”, a spus medicul veterinar.

La cabinetul doctorului Sarkany a mai crescut un șoim în primăvara acestui an. Cei care lucrează acolo au avut grijă de înaripată, i-au de mâncare, au făcut-o bine, după care au lăsat pasărea să zboare în pădure.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos: