Niciodată toamna nu fu mai frumoasă sufletului nostru copleşit de moarte… Dar şi când ies fantomele la vânătoare… nimic nu le poate sta în cale…!
Dar şi când îşi pun fantomele în minte să iasă la control şi să dea iama printre suflete de muritori nevolnici… nimic nu le poate sta în cale…! Nimic nu le înduioşează…!
Nici ceaţa care învăluie înfricoşător munţii, aproape în fiecare dimineaţă. Nici ameninţările surde care pândesc de sub iarba îngălbenită. Şi nici măcar nebunia de culori tomnatice care izbucnesc de pretutindeni, pe dealurile şi munţii de jur împrejur…
Iar de departe – fantomele nu par să fie decât nişte simple siluete gata pregătite să-ţi scormonească încă o dată măruntaiele.
De departe, liniştea pare imposibil de înghiţit – iar durerea – şi mai copleşitoare…
De departe nu reuşeşti decât să-ţi şopteşti iar în barbă – pentru a câta oară?! – că niciodată toamna nu fu mai frumoasă sufletului nostru copleşit de moarte…
Cine vrea să plângă, cine să jelească – să vină să asculte îndemnul ne-nţeles…
Foto @ Alex Varga, Dorin Cîrcu, Ioan Bâca
