17.4 C
Bistrița
duminică, august 23, 2026

Pedeapsă cu EXECUTARE pentru un fost examinator auto. Despre cine este vorba:

Dacă până acum angajații de la Permise Auto care au fost prinși cu mită au scăpat de gratii cu pedepse fără executare, unul dintre ei nu a fost atât de norocos. Trimis în judecată în două dosare, acesta s-a ales cu doi ani și jumătate de închisoare cu executare:

După trei ani de procese, judecătorii de la Tribunalul Bistrița-Năsăud au venit cu o primă soluție  în dosarul în care agentul principal de poliție Claudiu Lup, de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița-Năsăud, este judecat pentru luare de mită.

Potrivit Gazeta de Bistrița, Claudiu Lup a fost condamnat săptămâna trecută la trei ani, trei luni și 10 zile de închisoare. În dosarul în care a fost judecat fostul polițist a mai fost un inculpat, un bărbat care i-a și dat mita, care a fost și el condamnat la aproape patru ani de închisoare pentru trafic de influență.

Claudiu Lup pare să fie singurul agent de la Permise Auto care a luat pedeapsă cu executare. A influențat faptul că acesta a mai fost judecat într-un dosar, în care este judecat și comisarul șef Simion Baciu.

Astfel, faptele de luare de mită fiind „în concurs real și concurente”, Lup fiind trimis în judecată în două dosare, s-a mers pe condamnare cu executare. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: