Echipa ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a fost alături de elevii din județ, în cadrul programului „Săptămâna Verde”, prin activități interactive și prezentări dedicate colectării selective și reciclării deșeurilor.
Inspectorii ADI Deșeuri BN au ajuns în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița (clasele pregătitoare), Colegiul „Liviu Rebreanu” (clasele a II-a), Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Bistrița și Școala Gimnazială „Nicolae Drăganu” – structurile Poienile Zagrei și Suplai (clasele 0–IV).
Totodată, la Centrul de Management al Deșeurilor din Tărpiu au ajuns elevi de la Colegiul „Andrei Mureșanu” și Școala Gimnazială Nimigea. Elevii au putut vedea aici concret cum sunt gestionate deșeurile.
„Prin jocuri, demonstrații și exemple practice, copiii au învățat cum să colecteze corect deșeurile, de ce este importantă reciclarea sau cum pot contribui, zi de zi, la protejarea mediului. Entuziasmul și implicarea lor ne dau încredere că viitorul este pe mâini bune”, au transmis cei de la ADI Deșeuri BN.














