-9.3 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 14, 2026

Aquabis: Se întrerupe apa potabilă astăzi pe câteva străzi din Bistrița și în localitatea Vița

Astăzi, 15 martie 2024, între orele 09.30 – 12.00 (estimativ), se va sista  furnizarea apei potabile în localitate VIȚA.

Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de remediere a unei avarii .

Tot astăzi, între orele 09.30 – 14.00 (estimativ), se sistează  furnizarea apei potabile în BISTRITA, pe străzile P. Cerna, Axente Sever, Gh. Pop de Băsești, Mărășești, Intr.Cireșului și celelalte străzi adiacente din Zona Sens.

Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de remediere a unei avarii

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.

Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

AQUABIS îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan, Clinica Sanovil, Iproeb, Arena by Casa EMA. Ce posturi sun disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building, Crama Jelna și IPROEB. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...