11.5 C
Bistrița
joi, septembrie 18, 2025

Aquabis: Străzi din Sângeorz Băi, fără apă potabilă astăzi

În vederea remedierii unei avarii identificate pe rețeaua  de distribuție a apei, Aquabis anunță  întreruperea  furnizării  apei  potabile, astăzi 19 septembrie 2023, de la ora 08.30  până la orele 16.00 (estimativ), în localitatea Săngeorz-Băi. 

Vor fi afectate străzile Vulturilor, Cireșilor – Total și Cerbului, Alunelor și Nucilor – Parțial.

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.

Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

October Nostalgia Experience – un weekend numai pentru adulți cu nostalgia vremurilor bune, la Panoramic Colibița

Deja v-ați învățat ca cei de la Panoramic Colibița să vină cu tot felul de idei...

Crama Veche caută Ajutor Bucătar și Pizzer. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud

Crama Veche caută ajutor bucătar și pizzer, iar Îndemânarea Construct angajează sudor MIG/MAG & Electric, Lăcătuș mecanic, vopsitor și muncitor necalificat. NOI locuri de muncă în Bistrița la Grand Hotel COROANA, dar și în Năsăud, la STEWO Plast. Oferta completă, mai jos:

Ești pasionat de torturi și vrei să-ți desăvârșești tehnica? Descoperă toate secretele de la maestrul cofetar Alina Bejan, pentru Un Dulce De Zece!

Măiestria de a face torturi care să fure privirile tuturor și să-i cucerească definitiv pe cei...