-8.2 C
Bistrița
vineri, ianuarie 9, 2026

Băut și fără acte în regulă, un bistrițean trecut de 60 de ani a gonit cu poliția după el

Polițiștii bistrițeni au identificat în acest weekend mai multe persoane care conduceau autoturisme deși consumaseră alcool. Un bistrițean trecut de 60 de ani a gonit cu poliția după el. Băuse și nici nu avea actele în regulă.

Un raport al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița – Năsăud arată că, în acest weekend, au fost depistate mai multe persoane care conduceau deși consumaseră alcool.

Un bărbat din Bistrița, nici măcar nu a oprit la semnalele polițiștilor

”Ppolițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa prin Orosfaia. Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia.

La scurt timp, autoturismul a fost oprit, conducătorul acestuia părăsind vehiculul. A fost imediat prins și imobilizat de către polițiști.

Șoferul, un bărbat de 64 de ani, din Bistrița a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, verificările cu privire la autoturism au indicat faptul că acesta nu este înmatriculat” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Bărbatul a fost:

  • sancționat contravențional  cu amendă de 2632,5 lei
  • lăsat pieton
Alte infracțiuni depistate pe șosele, în weekend:
  1. Un tânăr de 25 de ani, din Tureac, conducea prin localitate deși nu deține permis de conducere
  2. Un bărbat de 38 de ani din Târlișua conducea un autoturism neînmatriculat. Îi aplicase plăcuțele altui autoturism
  3. Un bărbat de 50 de ani, din Năsăud, conducea băut un autoturism pe DN 17. În Tiha Bârgăului a fost oprit de polițiști. Rezultatul aparatului etilotest a indicat 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
  4. Un năsăudean de 34 de ani conducea, prin oraș, o mașină deși consumase alcool. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat
  5. La data de 24 noiembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 171, prin Uriu. 

     

    La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 32 de ani, din Dobric. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, șoferului i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

    Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” se arată în comunicatul IPJ BN.

     

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. GREU -GREU DE GANDIT – AR FI BINE SA SCRIETI SI DUPA ACEIA CAND VOR PRIMI -AMENZILE -SUSPENDAREA PERMISELOR -CA SI ALTI CA SI EI SA VADA CE AU PATIT -ACESTI MARI -CONSUMATORI -DE APA DIN -BISTRITA .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos: