Poliția Locală Bistrița a lansat rubrica Din Mesajele Voastre. Este vorba despre un spațiu dedicat cetățenilor, unde fotografiile trimise de către aceștia devin lecții necesare de spirit civic și responsabilitate.
Poliția Locală îi invită pe bistrițeni să trimită poze cu neregulile surprinse prin oraș pentru a putea lua măsurile necesare.
Un astfel de exemplu sunt imaginile trimise de o mămică din Bistrița, care a fost nevoită să meargă cu căruciorul pe carosabil deoarece pe trotuar era parcată o mașină.
„Imaginile primite de la o mămică din Bistrița nu sunt doar despre un trotuar blocat, ci despre o alegere periculoasă: un părinte obligat să împingă căruciorul pe carosabil, printre mașini, pentru că trotuarul a fost confiscat ilegal.
Nu există nicio scuză pentru a pune viața unui copil în pericol. Confortul dumneavoastră la volan se oprește acolo unde începe siguranța pietonilor”, explică cei de la Poliția Locală Bistrița.
Pentru intervenții imediate și eliberarea zonelor blocate, bistrițenii sunt sfătuiți să sesizeze aceste situații în timp real direct la Dispecerat.
„O postare pe Facebook ne arată problema, dar un apel ne permite să acționăm pe loc.
Dispecerat Poliția Locală Bistrița: 0263/239.376 sau WhatsApp 0756 122 070″, au mai completat aceștia.
















Stimati POLITISTI LOCALI.
Prima interventie a mea este tocmai relele tratamente aduse unui imobil centenar de mare importanta pentru Bistrita a carui perete scorojit se vede in poza articolului.
Sala OMNIA sau Cinematograful 23 August cum il stiu bistritenii.
Sunt revoltat si indignat la maximum deoarece in 2021 am semnat o petitie alaturi de 3.000 de cetateni prin care s-a cerut salvarea acestei cladiri de patrimoniu local.
Cer POLITIEI LOCALE sa aplice legea si hotarari ale CL privind rele tratamente la cladiri si tocmai cei responsabili sa isi taie singuri 500% din salarii deoarece nu fac nimic , numai abureala au si dispret fata de bunurile comune ale acestui oras.
Deoarece cele mai multe municipii impoziteaza nesimtirea si stricaciunile lasate cu 500% sa vedem cum va implicati pe acest caz.
Statul trebuie sa fie egalul cetateanului.
Nu mai merge altfel deloc sa tot te faci ca nu vezi nu auzi.
RUSINOS !