28.2 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

Cum s-a descurcat Bistrița-Năsăud la atragerea de fonduri europene?

Din 2014 până în septembrie 2021, proiectele finanțate din fonduri europene au devenit din ce în ce mai populare în rândul persoanelor din Bistrița-Năsăud și celor din țară. Topul este condus de Ilfov (cele mai multe), Iaşi, Constanţa, Cluj, Dolj și Bacău, conform Agerpres.

UE oferă finanţare pentru proiectele europene sub mai multe forme, conform aceleiași surse citate: granturi, finanţate parţial de UE şi parţial din alte surse şi, de obicei, sunt acordate în urma unor anunţuri publice cunoscute sub denumirea de cereri de propuneri; subvenţii gestionate de autorităţile naţionale şi regionale; împrumuturi, garanţii şi participare la capital, ca forme de sprijin financiar pentru acţiuni legate de politicile şi programele UE.

Județul Bistrița-Năsăud se clasează pe cel de-al treisprezecelea loc în clasamentul național cu privire la atragerea banilor de la UE. Au fost semnate 163 contracte în valoare de  3.247.616.357 lei, dintre care 115 pe programul POR şi 16 pe programul POC.

Gestiunea partajată este cel mai utilizat tip de finanţare. Este un sistem gestionat în parteneriat cu autorităţile naţionale şi regionale, reprezentând aproximativ 80% din bugetul UE.

5 fonduri principale, sub egida fondurilor structurale de investiţii europene:

  • Fondul european de dezvoltare regională:  dezvoltare regională şi urbană;
  • Fondul social european: incluziune socială şi bună guvernanţă;
  • Fondul de coeziune: convergenţa economică a regiunilor mai puţin dezvoltate;
  • Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală;
  • Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime;

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: