4 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 14, 2026

”Distracție” pe terasa unui local din Beclean: i-au dat cu scaunul în cap!

Doi bărbați se află în arestul IPJ BN, după ce au dus ”distracția” la un alt nivel. Aceștia au lovit pe un alt bărbat, cu un scaun în cap. Incidentul a avut loc pe terasa unui local din Beclean.

Doi beclenari risă să ajungă pentru 30 de zile în arest, după ce s-au ”prea distrat” duminică seara.

Aceștia, în timp ce se aflau pe terasa unui local din Beclean, s-au certat cu un al treilea bărbat. Iar apoi, și-au pierdut cumpătul și l-au lovit cu un scaun în cap.

Bărbatul a ajuns la UPU Beclean cu traumatism toracic și fracturi intercostale, și alte traumatisme. A fost stabilizat și transportat la UPU Bistrița” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, directorul Spitalului Orășenesc beclean, Bogdan Tușa.

”Bărbatul de 53 de ani transferat de la CPU Beclean la UPU Bistrița în data de 20 septembrie prezintă politraumatism prin heteroagresiune, traumatism craniocerebral minor, pneumotorace drept și fracturi costale. Pacientul a rămas internat în Secția Chirurgie generală, pentru tratament de specialitate și supraveghere” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a SJUB, Camelia Strungari.

Oamenii legii au fost informați despre eveniment, iar în urma cercetărilor efectuate au decis să-i rețină pe cei doi.

Astăzi vor ajunge în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

În seara de 22 septembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Beclean au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați de 38 și 42 de ani, ambii din orașul Beclean, pe care îi cercetează pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală. Cei doi sunt bănuiți că, în noaptea de 20 septembrie a.c., în timp ce se aflau pe terasa unui local din orașul Beclean, l-ar fi lovit cu un scaun pe un alt bărbat, în vârstă de 53 de ani, din oraș, care a fost transportat la spital. Cei în cauză se află în arestul I.P.J. Bistriţa-Năsăud şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de arestare preventivă” transmit reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: