Tristețe în învățământul bistrițean: Profesorul de istorie Emil Mihai Cucu de la Colegiul Liviu Rebreanu s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani. „Herr Cucu” a predat timp de 41 de ani istorie, la secția germană a colegiului. Era poreclit în liceu Kenny Rogers…
Viața domnului profesor Emil-Mihai Cucu a fost strâns legată de viața școlii care astăzi se numește Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița. Herr Cucu, așa cum i s-a spus de către cei care i-au fost elevi sau colegi, a predat timp de 41 de ani istoria la secția germană. Era poreclit în liceu Kenny Rogers, pentru că semăna cu celebrul cântăreț.
Profesorul Emil Cucu a participat, anul trecut, în aprilie, la festivitatate de inaugurare a corpului central al Colegiului Liviu Rebreanu. Mărturisea atunci, pentru Bistrițeanul.ro, că este copleșit de emoție…
„Sunt copleșit de emoții, vă dați seama! Am fost elev aici 8 ani și apoi profesor – pentru 41 de ani.
A fost minunat. Am predat la Rebreanu din 1973 până în 2014. O grămadă de ani. O viață întreagă! Aici este practic casa mea…”
Colegii săi de la Liviu Rebreanu și-l amintesc drept „o prezență agreabilă, un coleg minunat, un profesionist desăvârșit, un om care a continuat să vină pe la școală și după pensionare, din dragoste pentru locul care i-a fost a doua casă.
Domnul profesor Emil-Mihail Cucu nu a fost doar profesor de istorie, ci și formator de caractere.
Cu răbdare, cu severitate uneori, dar și cu umor fin și rigoare, a insuflat elevilor respect pentru trecut și încredere în viitor.
Pentru mulți, orele sale au fost mai mult decât simple lecții – au fost întâlniri cu pasiunea pentru cunoaștere și cu modelul unui om dedicat.
Rămas-bun, Herr Cucu, și odihnă în lumină! Veți rămâne pentru totdeauna parte din istoria locului pe care l-ați iubit atât de mult și l-ați considerat „acasă”.
Gândul nostru se îndreaptă și spre familia domnului profesor căreia îi transmitem condoleanțe. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis conducerea Colegiului „Liviu Rebreanu”. Redacția














