7.2 C
Bistrița
joi, aprilie 9, 2026

FELICITĂRI: Echipele de robotică Bolts & Gears (CNLR) și AtomicBots (CNAM), calificate la naționala de robotică FTC România

Bucurie maximă pentru elevii pasionați de robotică de la Colegiul Liviu Rebreanu și Andrei Mureșanu: s-au calificat la naționala First Tech Challenge! Bolts and Gears a obținut premiul al II-lea și la categoria Inspire Award – unul dintre dintre cele mai râvnite trofee. Și cei de la InfotronX au urcat pe podium.

Peste 600 de tineri au trăit la maximum emoțiile competiției de robotică FTC România, la Teraplast Arena. Aici s-a desfășurat una dintre cele șapte regionale care a presupus zeci de meciuri intense între roboții construiți de elevi, dar și strategii gândite în timp real, alianțe între echipe și momente decisive pentru calificarea în etapa națională a competiției.

Îmbrățișări, încurajări pasionale strigate din tribune – steaguri fluturate, versuri scandate, trompete, chitare și o tobă care a dublat ritmul alert al sutelor de inimi… Toate pulsând într-o singură pasiune: Robotica.

La regionala nord au participat și trei echipe din Bistrița: AtomicBots (de la Colegiul Andrei Mureșanu), Bolts and Gears (organizatori ai regionalei, alături de alte două echipe din Baia Mare și Satu Mare), dar și InfotronX (de la Colegiul Tehnic Infoel).

Toate cele trei echipe au urcat pe podium, fiindu-le apreciate astfel eforturile și pasiunea cu care s-au implicat în competiție încă din septembrie. Două dintre echipe – cele de la CNAM și CNLR – s-au calificat și în etapa națională a competiției.

Premiul câștigat de noi, Inspire 2, este cel mai prestigios premiu, care arată că am întruchipat cu adevarăt spiritul FIRST Tech Challenge. Că suntem un ambasador important a FIRST și un exemplu permanent de Gracious Professionalism, pe care îl promovează constant în cadrul concursurilor și în afara lor.

Suntem echipa care are un considerabil impact pozitiv în comunitate. Am strălucit în toate categoriile de jurizare. Suntem un model pentru competiția FTC România.

În momentul câștigării premiului, ne-am aflat pe locul 2 din 27 la nivel regional, 15 din 211 la nivel național și 69 din 8000 la nivel mondial.

Felicităm echipa Atomic Bots pentru calificarea la etapa națională și pentru câștigarea premiului Connect Award, un premiu non-tehnic pentru echipa care a reușit să reprezinte o legătură puternică între comunitatea FIRST și comunitatea locală din domeniile de inginerie, știință și tehnologie.

Îi felicităm și pe cei de la InfotronX pentru câștigarea premiului Nație prin Educație Award, premiu prin care organizația recunoaște performanța și progresul echipei”, au transmis cei de la Bolts and Gears.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: