2.7 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 13, 2025

Foștii șefi din Olympus vor produce telemea în Bistrița-Năsăud

Doi foști directori ai Olympus România au pus bazele unei companii în domeniul lactatelor și se pregătesc să producă telemea în Șieu-Măgheruș, unde au cumpărat o fabrică de lapte. Aceștia își propus să ducă telemeaua de Șieu-Măgheruș pe mesele nemților, ale austricilor, suedezilor sau ale englezilor.

Potrivit TransilvaniaBusiness.ro, fostul director general și fostul director financiar al Olympus România, Ilias Pliatsikas și Fotis Ntlekos au pus bazele companiei Provertia Dairy, care va produce telemea în Șieu-Măgheruș.

Cei doi au cumpărat fabrica Bendearcris Prodcom, construită în 2009, cu fonduri SAPARD. În achiziționare și modernizare s-au investit 3 milioane de euro. Unitatea va produce telemea în a doua parte a acestui an, aceasta fiind în curs de modernizare.

În prima fază, fabrica va produce doar telemea maturată, capacitatea anuală urmând să ajungă la 3.000 de tone. 40 de persoane vor fi angajate în fabrica de la Șieu-Măgheruș.

Telemeaua produsă la Șieu-Măgheruș va ajunge atât pe mesele românilor, cât și a nemților, austriecilor, suedezilor sau englezilor:

„Targetul nostru este să fim activi atât pe piața din România, cât și la export, ponderea fiind 50-50%. La nivel european vizăm Germania, Austria, Suedia, Anglia, Italia”, a declarat Ilias Pliatsikas, citat de Transilvania Business.

Foto: bucatedinproximitate.ro

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...