Peste 1000 de persoane din Bistrița-Năsăud s-au bucurat de rezultatele Campaniei de Paști Faptele bune – urcuș spre Înviere!. Ajunsă la ediția XII, campania a fost derulată de Asociația Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, prin Cantina Socială Sfânta Filofteia.
Campania de Paști s-a desfășurat în perioada Postului Mare. A fost vorba despre „o lucrare a lui Dumnezeu care a adunat împreună oameni milostivi, dornici de a împlini fapte bune, cu valențe veșnice.
Campania a fost dedicată sprijinirii persoanelor aflate în dificultate. Ea a răspuns nevoilor identificate anterior, prin evaluarea atentă a cazurilor sociale din comunități.
Domnul Hristos ne îndeamnă la împlinirea faptelor milei trupești, ajutând pe cel flămând, pe cel singur, pe cel străin, pe cel bolnav, pe cei închiși, pe cel uitat, pe cel căzut.
Iar în comunitatea noastră bistrițeană, cineva și-a amintit de acești oameni, flămânzi, singuri, uitați sau încercați de greutăți.
În preajma Sărbătorilor Pascale, acest gest ne-a reamintit tuturor că, înainte de toate, suntem oameni”, a transmis preotul protopop Marius Pintican.
Prin intermediul campaniei, au fost sprijinite peste 1000 de persoane din Bistrița-Năsăud. Acestea au primit toate cele necesare pentru a trăi cu adevărat bucuria Praznicului Învierii Domnului.
„Mulțumim tuturor binefăcătorilor! Mântuitorul Iisus Hristos să ne facă pe toți părtași de lumina și bucuria Învierii Sale!”, a mai spus pr. Protopop Marius Pintican.














