12.1 C
Bistrița
duminică, aprilie 12, 2026

FOTO: Doi bistrițeni au ajuns la spital după ce au fost loviți în plin de un sucevean!

Doi bistrițeni au ajuns la spital, noaptea trecută, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un autoturism condus de un sucevean. Accidentul s-a produs în județul Satu Mare.

Accidentul s-a produs aproape de miezul nopții, între localitățile Odoreu și Băbășești. Implicate au fost două autoturisme, unul înmatriculat în Bistrița-Năsăud, iar altul în Suceava.

În urma impactului, mașina în care se aflau doi bistrițeni de 58 și 53 de ani s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

Din primele verificări, polițiştii au constatat faptul că un bărbat de 30 ani, din județul Suceava, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 58 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului de 58 de ani, precum și a unei femei de 53 de ani, pasageră în același autoturism.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.

FOTO @ Vasile Dale 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: