În jurul orei 02:00, în Bistrița a început ninsoarea abundentă. Primarul Gabriel Lazany spune că s-a intervenit imediat cu utilajele de deszăpezire, iar de la ora 8.00 se va împrăștia sare și material antiderapant pe șosele. De asemenea, voluntarii SVSU au fost mobilizați pentru degajarea zăpezii și asigurarea accesului în unitățile de învățământ.
Așa cum a fost anunțat, la ora 02:00, în Bistrița a început ninsoarea abundentă.
Autoritățile au intervenit imediat cu toate utilajele din dotare pentru a menține străzile într-o stare cât mai bună de circulație, cu prioritate pe arterele principale, astfel încât deplasarea să se facă în condiții de siguranță.
„Ninsoarea a mai scăzut din intensitate, însă intervențiile continuă.
Începând cu ora 08:00, utilajele vor acționa și pentru împrăștierea sării și materialului antiderapant pe șosele, în vederea prevenirii apariției poleiului”, a transmis în urmă cu puțin timp edilul.
De asemenea, voluntarii SVSU au fost mobilizați pentru degajarea zăpezii și asigurarea accesului în unitățile de învățământ din municipiu.
„Rămânem în alertă și la datorie, monitorizăm permanent situația din teren și intervenim ori de câte ori este nevoie pentru siguranța tuturor.
În cazul unor situații speciale sau dacă aveți nevoie de sprijin, vă rog să sesizați Dispeceratul Poliției Locale, la numărul de telefon 0263 239 376″, a mai spus primarul Bistriței.
















…in tarile ca Ger.,At….sarea se inprastie inainte ca sa ninga si ninsoarea nu mai are putere sa se depuna….
Specialistii lui peste prajit!
Trebuia aruncat material antiderapant cand a inceput sa ninga, pentru a evita depunerea zapezii.
Curățarea unei șosele în timpul ninsorii neîntrerupte implică intervenții continue și preventive, conform normativelor românești precum AND 525/2013 și ghidurilor CNAIR, pentru a menține viabilitatea drumului fără a permite acumulări periculoase.
Proceduri principale (extras)
Intervențiile încep cu menținerea circulației prin patrulare și răspândire preventivă de materiale antiderapante (sare, clorură de calciu, nisip) pe toată lățimea carosabilului, mai ales pe rampe, curbe și poduri. Deszăpezirea propriu-zisă (cu freze sau pluguri) se face doar când stratul de zăpadă depășește 15 cm, iar în viscol sau coduri galben/portocaliu/roșu se limitează la cazuri de urgență pentru salvarea vieților.
Intervenții continue
Utilajele (autobasculante cu răspânditoare, tractoare multifuncționale, autofreze) acționează permanent în ture, cu frecvențe adaptate nivelului de viabilitate (N.I. 1-4): de exemplu, pentru șosele principale (N.I.1), echipe la fiecare 40-60 km echivalenți. Se evită îndepărtarea totală a zăpezii în ninsoare intensă, optând pentru combaterea înzăpezirii prin împrăștiere uniformă și monitorizare video a bazelor de intervenție.