15.8 C
Bistrița
miercuri, august 19, 2026

În drumeții pe urmele TAF-urilor, în simfonie de drujbe! Cum au așteptat anul acesta turiștii cele mai căutate trasee montane

Amatorii de drumeții mai pot profita de timpul frumos pentru a se aventura pe munții din județul nostru, care-ți garantează priveliști ce-ți taie răsuflarea. Problema este că dacă te aventurezi pe unele trasee montane, mergi kilometri buni pe urmele TAF-urilor care au distrus efectiv drumurile forestiere, iar în păduri nu vei auzi păsărele, ci drujbe.

Cum arată traseul care duce spre vârful Bistriciorul, al cincilea ca mărime din Munții Călimani? Ei bine, pe traseu nu te însoțește ciripitul păsărelelor, ci simfonia drujbelor. Și drumurile forestiere și părți întregi din pădure sunt practic distruse de TAF-urile care exploatează lemnul fără să fie deranjate.

„Nu am mai urcat Bistriciorul de vreo 3 ani, dar de data aceasta am rămas puțin dezamăgit. Jumătate de traseu arată ca o troacă de porci din cauza urmelor de TAF și de lemne cărate pe toate părțile. În pădure e simfonie de drujbe și se vede cum se „exploatează și copaci în floarea vârstei, nu doar cei căzuți la pământ. Erau și turiști străini pe traseu și sunt tare curios care a fost impresia lor să vadă peisajul din prima parte a traseului și să asculte concertul de drujbe. În schimb, am fost plăcut impresionat de plăcuța pusă de Rotary Club Bistrița și ca de obicei de peisajul frumos din vârf”, povestește Ovidiu Ioan Rațiu, pe pagina sa de Facebook.

Se pare că lucrurile stau la fel și pe traseul ce duce spre lacul Tăul Zânelor din apropierea Colibiței. Și acolo TAF-urile au distrus pur și simplu potecile folosite de turiști.

Foto: Ovidiu Ioan Rațiu

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. CODUL SILVIC,interzice turismul prin paduri , FARA ACORDUL PROPRIETARULUI ORI ADMINISTRATORULUI ACESTUIA si patrunderea fara drept in padure este contraventie , mai ales cu ” sisteme motorizate ” care polueaza fumigen si cu zgomot care deranjeaza vanatul , a carei competentza cade in sarcina ” padurarului / paznicului de vanatoare ” din zona .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: