23.2 C
Bistrița
vineri, iulie 17, 2026

FOTO – INCREDIBIL: Nou-născut scos la cerșit, la -5 grade Celsius, pe o stradă din Bistrița

Un nou-născut a fost folosit de mama lui pentru a sensibiliza trecătorii și a aduna bani, la o temperatură de -5 grade Celsius, pe strada Gării din Bistrița. Cazul a fost preluat de Direcția de Asistență Socială Bistrița, urmând să fie efectuată o anchetă socială.

Pe strada Gării, la o temperatură de -5 grade Celsius, polițiștii locali au găsit cerșind patru femei.

Una dintre ele ținea în brațe un nou-născut, care, conform celor declarate de mama sa, s-a născut în data de 16 octombrie.

Au fost conduse la sediul Poliției Locale unde s-a solicitat prezența inspectorilor Direcției de Asistență Socială, pentru preluarea cazului și evaluarea preliminară a sugarului.

Din verificările efectuate s-a constatat că persoanele sunt domiciliate în comuna Recea Cristur, județul Cluj, unde muncesc sezonier, iar veniturile obținute sunt de aproximativ 2.500 lei/lună.

Cerșesc pentru a obține venituri suplimentare, deși sunt apte de muncă„, explică Poliția Locală Bistrița.

Femeile au fost amendate, în total, cu 600 de lei, iar cazul nou-născutului a fost preluat de Direcția de Asistență Socială Bistrița, care a sesizat primăria de domiciliu pentru efectuarea unei anchete sociale.

Vă recomandăm, pe această cale, să NU oferiți bani sau alte bunuri persoanelor care apelează la mila publică și să apelați Dispeceratul Poliției Locale la numărul 0800-0800-33, în cazul în care sunteți abordați de acestea.

Suntem o comunitate și doar împreună putem reduce fenomenul cerșetoriei!”, au mai precizat cei de la Poliția Locală Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.