4.8 C
Bistrița
marți, octombrie 28, 2025

FOTO: Peste 700 de pubele, verificate zilnic de inspectorii ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud

Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică zilnic peste 700 de pubele. Aceștia reprezintă, practic, una dintre cele mai importante surse de informare a cetățenilor cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor în gospodărie.

Cu ocazia activităților de verificare și control derulate în toate zonele din județul nostru, inspectorii Corpului de Control ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud vorbesc cu cetățenii despre cum trebuie colectate selectiv deșeurile.

Cei care fac ce trebuie în mod constant sunt felicitați și primesc în dar câte un tricou ȘEF LA RECICLARE!

În decursul celor 3 ani de activitate, inspectorii ADI Deșeuri au devenit un sprijin real pentru cetățenii care doresc să se implice în colectarea selectivă a deșeurilor din județ. Ei contribuie astfel la protejarea naturii, la reducerea poluării și la un viitor mai curat pentru copiii noștri

Reciclezi deșeurile, faci lumea mai bună!”, subliniază ADI Deșeuri BN.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. … am scos pubela de sticla la poarta, si nu s-a colectat la programul stabilit …. a doua zi a venit masina de menajer si a luat pubela cu sticla… pe cei de la supercom, de ce nu ii instruiti inainte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....