15.4 C
Bistrița
duminică, mai 19, 2024

FOTO: Tinel Sighiartău, fost atacant la Gloria Bistrița, a câștigat în weekend primul tricolor… pe bicicletă

Fostul atacant al Gloriei Bistrița, Tinel Sighiartău, a dezvoltat în ultimii ani o pasiune pentru ciclism. În acest weekend a reușit să câștige tricolorul – locul I – la Cupa Națională a României XCM.

Tinel Sighiartău a evoluat în Liga 1 pentru Gloria Bistrița. A marcat, de asemenea, goluri importante și pentru alte echipe, retrăgându-se din fotbal în 2017.

Tinel Sighiartău a început să iubească ciclismul pedalând alături de verișoara lui, Ela și soțul acesteia. Apoi grupul s-a mărit, din el făcând parte chiar și Robert Sighiartău, care apoi a luat drumul politicii, fiind în prezent deputat PNL de BN. Bicicleta i-a purtat pe aceștia pe traseele frumoase din zona Colibiței și mai ales zonele împădurite ale județului.

Ulteior, Tinel a „dat” plimbările pe antrenamente serioase, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În acest sfârșit de săptămână a bifat cel mai bun rezultat.

Mai exact, a avut loc Cupa Natională a României XCM. E o competiție la care au participat DOAR sportivi legitimați la Federația Română de Ciclism.

Tinel Sighiartău, evoluția celor cinci etape din 2023

Campionatul de Mountainbike a avut cinci etape. Bicicliștii înscriși în competiție au trebuit să participe la TOATE etapele, dacă și-au dorit să aibă șansa de a deveni campioni.

La categoria mea de master 1 (30-39 de ani) – categoria între ELITE (profesioniști) și amatori, o categorie medie – sunt înscriși 16 sportivi legitimați. Distanța la această competiție este o tură lungă, din start.

Vorbim de o distanță de minim 60 km, până spre 90 de km. Aceasta a fost lungimea traseelor de-a lungul competițiilor din acest an. Și trebuie să mergi la toate competițiile. Dacă nu mergi la o etapă, nu punctezi! Cel care e cel mai consecvent, termină cursa și punctează!”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Tinel Sighiartău.

Au fost cinci etape anul acesta, iar Tinel a evoluat de la o probă la alta. Astfel, de la locul 5 în prima etapă a ajuns la locul I în ultima etapă.

Mi-a mers mai slab în prima etapă la Vidraru Bike Challenge. Timp de 60 km am mers foarte bine, eram pe locul 2 clasat. Și pe finalul traseului m-au luat crampele. Am terminat pe locul V.

La a doua etapă la Păltiniș – Geiger, am luat locul IV. A fost unul din cele mai grele trasee din țară și nu numai. La această etapă au participat și sportivi din alte țări, fiind un concurs recunoscut de calendarul UCI. 

În a 3-a etapă, am luat locul III la Sighișoara – Saschiz, în inima Transilvaniei. Un concurs foarte pitoresc și frumos! Aici am trecut prin curți pe la oameni inimoși sau prin șura cailor. Aveau caii niște fețe de zici că se întrebau „Ce caută ăștia pe aici?!?”

A 4-a etapă a fost la cetatea Siria – Arad unde am dat de cel mai greu traseu. A fost vorba de 75 km cu 2.800 diferență de nivel. Dar zici că doar urcai. Aici mi-au mers foarte greu picioarele, dar a fost bine că am terminat totuși pe locul II.

Ultima etapă, cea de a 5-a, de la Moinești, a fost una unde e un concurs tradițional. Acesta e susținut de cei de la Petrom-Omv. Am obținut locul I. Alți concurenți cu care mă băteam la podium au avut accidentări. Inclusiv principalul favorit la locul I, Vlad Urzică de la București”, a explicat Tinel Sighiartău.

Sentimentul de mândrie – la fel ca cel pe care-l simțea cu Gloria Bistrița

Tinel recunoaște că fără multă muncă, perseverență și susținători ai visului său, nu avea cum reuși. Dar rezultatul din weekend i-a adus aminte de victoriile cu Gloria Bistrița.

Îți dai seama că fără susținerea Filadelfia Turism n-aș fi participat la toate etapele. Fără sprijinul lor ca și sponsori nu s-ar fi putut, așa că un mare mulțumesc verisorului meu Nelu Sighiartău.

Dar, și cu sponsori, e important ce faci TU. Așa că prin ambiție, dăruire și perseverentă am obținut tricoul TRICOLOR mult râvnit. E primul pentru mine! Astfel am trăit un sentiment asemănător acelor sentimente când deveneam campion național cu Gloria Bistrița, la începutul anilor 2000. E ceva special!”, a concluzionat Tinel Sighiartău.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.