31.8 C
Bistrița
luni, august 10, 2026

FOTO – Veselie molipsitoare, în sala mare de sport a Colegiului „Liviu Rebreanu”: Târg de Crăciun, până la ora 14.00

Forfotă și veselie molipsitoare, în sala mare de sport, la Colegiul „Liviu Rebreanu”.  Până la ora 14.00, aici se desfășoară Târgul de Crăciun: sute de copii au pregătit dulciuri și decorațiuni. Nu lipsesc din peisaj nici standul de poezii la minut sau pasionații de robotică de la Bolts and Gears. 

Denis Măluțan, președintele Consiliului Elevilor CNLR ne-a explicat că este vorba despre un proiect mai amplu: Festivalul de Crăciun CNLR.

Am avut până acum două seri de film dedicate elevilor de gimnaziu și liceu. Ieri am organizat un concert caritabil pentru Onița Hangănuț – o mamă singură care luptă din răsputeri să aibă grijă de cei 8 copii ai săi, într-un apartament sărăcăcios din Tăgșoru. Nu au condiții propice unui trai bun, așa că ne-am gândit să dăm o mână de ajutor.

Știm despre situația ei de la Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, cu care am și distribuit donații anul trecut. Anul acesta am decis să mergem tot cu ei, fiind o instituție în care avem încredere.

Nu am fi reușit să punem la punct aceste evenimente fără sponsorii și partenerii noștri. E vorba de Asociația de Părinți REBIS, FirstGal Prod. Com. SRL, Mariana Impex SRL și Logischool.

Cu sprijinul Soho Music Hall și Europe Direct BN am reușit să organizăm și concertul de ieri. Cei care au participat la concert au achiziționat băuturi calde și popcorn. Donația minimă a fost în valoare de 5 lei. Banii care s-au strâns vor ajunge la Onița Hangănuț, prin Filantropia Ortodoxă”, ne-a explicat Denis Măluțan.

Bianca Marchiș ne-a povestit despre standul în care se fac poezii la minut.

Vin persoane, ne dau câteva cuvinte sau o temă, iar noi scriem în jurul acestora câte un poem sau o mică creație în versuri. Acesta e atelierul la care participăm săptămânal… E un fel de brainstorming. Este și un pic de presiune acum, dar tocmai asta ne motivează să facem ceva cât mai frumos și impresionant. Am primit până acum foarte multe solicitări pe tema dragostei… Surprinzător cât de mulți adolescenți se gândesc constant la asta…”, ne-a mărturisit Bianca.

Ne-am oprit și la standul unor eleve de clasa a VI-a și a VII-a. Alexia Bura, Luisa Melinte, Raisa Gagea și Maya Oltean s-au întâlnit ieri după-amiază pe la 15. Timp de patru ore, la una dintre ele, au copt fursecuri și prăjituri.

Am vrut să contribuim și noi un pic la spiritul Crăciunului, aici, la târgul CNLR. Toate bunătățile sunt proaspete și nu costă mult deloc.

A fost foarte distractiv să gătim împreună, ne-am pus muzică, am și dansat printre ele. Și ne bucurăm că le place colegilor noștri ce am gătit noi. Am reușit deja să strângem peste 300 de lei. Am adus și limonadă”, ne-a povestit Alexia Bura.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.