23.9 C
Bistrița
marți, iunie 30, 2026

FOTO/VIDEO – BĂTAIE DE JOC CFR: Au cumpărat cel mai scump bilet și erau să înghețe în somn

Două prietene s-au întors ieri de la București la Bistrița. Și-au cumpărat bilet la vagonul de dormit, cel mai scump. Au adormit, iar când s-au trezit zgribulite de frig, zăpada trona pe fereastră.

Duminică seara, la ora 21.00, Mihaela H. și prietena ei se îmbarcau în trenul IR No 1641, de la București spre Bistrița.

Am cumpărat cele mai scumpe bilete, la vagonul de dormit, ca să ne putem odihni până acasă. Am plătit 202,70 lei de persoană și am primit loc în Vagonul 9”, a povestit pentru Bistrițeanul.ro, Mihaela H.

Cele două bistrițence s-au pus la somn, iar la un moment dat s-au trezit zgribulite de frig. 

Când ne-am uitat, la picioarele noastre era… zăpadă! Nu înțeleg CUM, că geamul nu era deschis. Era un frig în compartiment și zăpada era acolo! Bine că ne-am mai trezit!”, a spus revoltată bistrițeanca.

Ajunsă la Bistrița, Mihaela a încercat să facă o sesizare.

Am fost de am vorbit cu impiegații. M-au luat la mișto. A zis că nu ține de ei, să merg să vorbesc cu casierița. Am fost și am vorbit cu casierița și mi-a dat să completez o plângere. Mai bine zis, o foaie numită „jurnalul călătorului – petiție”. Mi-a spus că degeaba fac sesizare, că oricum nu ajung foile la șefi. Dar totuși am completat-o și am depus-o”, a explicat Mihaela.

A încercat să vorbească și cu cineva din conducerea CFR Bistrița Năsăud.

Mi s-a spus clar, de nenumărate ori, că banii nu mi se dau înapoi. Am vrut să vorbesc cu cel responsabil din Bistrița. Mi s-a spus că domnul Doboș e liber, că e 24 ianuarie și merge la Horă.

Apoi, văzând că tot insist să vorbesc cu cineva, mi s-a spus că dacă a intrat zăpada în compartiment, și trenul a venit de la București, atunci e vina celor de la Revizie din București. Că dacă era de la Bistrița spre București, atunci era vina celor de la Revizie Bistrița. Și mi s-a spus din nou că banii oricum NU îi primesc înapoi. Dar nu e vorba că mie îmi trebuie banii înapoi.

E vorba că și alții vor cumpăra bilete și vor ajunge în acest compartiment și vor îngheța până la București. Sau de la București la Bistrița. Vreau cineva să ia atitudine, că dacă dai un ban, să ai măcar un minim de confort. NU să îngheți în compartiment”, a spus revoltată Mihaela.

Pe grupul de Facebook ”We live in Romania” a apărut o postare cu o poză mai veche dintr-un vagon înghețat. Dar, la comentarii, oamenii au explicat că deși poza e veche, situația este încă actuală.

„Traseu – Timișoara – Podul Iloaiei. Am luat și bilet la clasa întâi, să stau comod. Pur și simplu am înghețat. În compartiment ningea pe la geam. Lipsă garnitură”, a scris Paul V.

Cel mai dureros e că replica „de consolare” a impiegaților, controlorilor, casieriței – pe lângă ”nu vă bagă nimeni în seamă”, „nu vă dă nimeni banii înapoi” – a fost:

„SĂ VEDEȚI LA CELELALTE CLASE/VAGOANE CUM ESTE!”

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.