Liceenii de la Besmeth – trupa de rock alternativ din Bistrița – își prezintă pe 28 iunie, în premieră, la Soho Music Hall, cea de-a doua lor compoziție – Onix. În momentul de față, din Besmeth fac parte Darius „Sellu” Mihăilă (chitară), Gabriel Rînziș (chitară), Larisa Niculai (voce), Ionuț Sorin Suciu (tobe) și Andreea „Tori” Iacoban (chitară bass).
Am stat de vorbă zilele trecute cu tinerii din trupa de rock alternativ Besmeth, despre prima lor compoziție – Ecou, dar și despre albumul la care lucrează în prezent.
Îi găsiți pe Facebook, Instagram, Tik Tok sau YouTube – dacă vreți să fiți la curent cu toate noutățile.
Darius „Sellu” Mihăilă împlinește în curând 16 ani și este membru fondator al trupei. Este elev în clasa a X-a la Colegiul național Liviu Rebrenu, la Mate-Info. Tot el ne-a povestit cum au ajuns la numele de Besmeth.
„Numele trupei are o poveste haioasă. Atunci, la început, când s-a format trupa, mergeam spre casă după o repetiție. Le-am scris pe grupul de whatsapp colegilor de trupă că ne trebuie un nume. În același moment, fără să citească mesajele de mai sus, bassista de atunci, Mădă, a scris că i s-a făcut foame după repetiții. Și că ar mânca niște macaroane cu pesmet. Ulterior a citit mesajele și ne-a scris. „Băi, am o idee..”. Și din una în alta, de la pesmet am ajuns la Bësmeth. Și așa ne-a rămas numele…”
Trupa Besmeth împlinește, în această vară, trei ani de la înființare. „Iar lucrurile aș zice că au evoluat foarte bine. A evoluat și trupa, dar și noi – individual, ca muzicieni instrumentiști. Suntem pe direcția cea bună. Am experimentat mai multe stiluri, cu diferiți membri. Mi se pare că mergem spre bine și că formula de acum este cea mai bună.
Dacă ar fi să-mi doresc ceva în plus pentru Besmeth – ar fi să terminăm de compus albumul. Cel mai probabil va cuprinde 8, maxim 10 piese. Asta ar fi prioritatea numărul 1.
Apoi ar veni probabil de la sine și recunoașterea și fanii, în număr cât mai mare…
În mare parte, în afară de faptul că eu cânt la chitară, mă ocup și de conturile de social media, lansări, aranjat și planificat de concerte. Uneori este dificil, alteori nu. Depinde de natura evenimentului. Dacă este un festival de muzică unde este nevoie de cât mai multe trupe – nu e greu să planifici un concert. Uneori ne contactează ei pe noi. Alteori îi contactăm noi.
Anul acesta, de pildă, avem planuri destul de mari. În 28 iunie cântăm în premieră și cea de-a doua compoziție proprie, în Soho.
În 5 iulie suntem invitați la Năsăud, în 15-17 august vom cânta în centrul Bistriței, la WTF Battle. În 16 august mergem la Teleki, iar în septembrie – la Festivalul de la Archiud. Vom cânta și la Festivalul de Jazz de la Sângeorz. Avem un program încărcat…
Vrem să cântăm și în afara Bistriței, dar asta depinde de mai mulți factori. Ne-ar plăcea să ajungem și la Cluj, la Baia Mare, poate și undeva la mare, în Costinești, în White Horse.
Uneori primim bani pentru concertele noastre, alteori nu. Nu tot timpul. Nu cât să rezistăm ca trupă doar din cântat. Dar orice experiență de genul acesta pentru noi este benefică. Mă gândesc că atunci când vom avea măcar un album de piese personale – putem vorbi și de pretenții financiare. Până atunci, învățăm și încă acumulăm.
Cam la toate concertele se întâmplă să apară câte-o chichiță care merge prost. Dar cele mai reușite concerte sunt cele în care ne simțim lejer. Concertele în care nu există presiunea de eveniment mare, scenă mare, public numeros… La Vad, lângă Dej, sau în Soho ne-am simțit mereu foarte bine. Unul dintre concertele mele preferate, unde mi-a plăcut foarte mult – a fost cel în care am cântat în deschidere la Hollywood Rose. Sunt fan Guns ‘ n ‘ Roses, a fost incredibil să cântăm pe aceeași scenă cu o trupă tribut Guns…
Între trupele din Bistrița pe care le admirăm ar fi Sadetica, mai apropiați de stilul nostru și foarte buni instrumentiști. Mie îmi place mult partea lor instrumentală. Și Frontkill îmi plac mult și i-aș recomanda și pe ei oricui…”
Larisa Niculai are 16 ani și este elevă la Colegiul „Andrei Mureșanu” din Bistrița, la Științele Naturii.
„Am ajuns la Besmeth de câteva luni, din acest an, printr-un prieten comun. El i-a spus lui Darius că mă cunoaște, Darius mi-a scris și m-a chemat la o primă repetiție. Apoi am primit un mesaj de la Darius, care îmi spunea că le place de mine și că ar vrea să continuăm.
Cânt de mică, acasă, la școală, la diferite evenimente ale bisericii – pentru că eu sunt din comuna Șanț. Am cântat și la evenimentele școlare.
Din acest an mi s-a părut important să fac și canto. Așa că am început cursurile la Atelierul de voci by Marti – cu surorile Anamaria și Ioana Marti. Foarte bune, am învățat enorm de la ele.
Înainte nu știam, de pildă, să folosesc o anumită tehnică în timp ce cânt. Oboseam foarte repede înainte, atunci când cântam și nu știam să-mi gestionez bine respirația între strofe. Acum mă simt din ce în ce mai pregătită.
Înainte de concerte fac vocalize și am o rețetă specială de miere din care mănânc înainte de a cânta pe scenă.
La piesa care se va cânta în premieră, în Soho, pe 28 iunie, am scris eu o parte din versuri, iar la Ecou am venit cu linia melodică pe refren. Am muncit mult – cel puțin la prima piesă, până să ajungă în forma care să ne placă tuturor. Am studiat împreună vreo două săptămâni intense cu 3-4 repetiții pe săptămână când stăteam și câte șase ore…
În afara celor două piese proprii, avem încă vreo 7 cover-uri pe care le cântăm la concerte. Preferata mea este Crack Cocaine de la Ozzy Osbourne, pentru că nu o cânt chiar în varianta originală. Am personalizat-o și am înflorit un pic linia melodică…
Cel mai mult la Besmeth îmi place că ne înțelegem atât de bine între noi și că suntem prieteni buni…”
Andreea „Tori” Iacoban are 16 ani și învață la Liceul de Arte „Corneliu Baba” din Bistrița. Are de gând să meargă mai departe la UAD în Cluj, la Design grafic sau de interior, pentru a urma o carieră în acest domeniu.
„Prima dată am ales chitara acustică, apoi pe cea electrică. Chitara bass am ales-o ulterior, pe când căutam o schimbare a rutinei. Multe trupe aveau nevoie atunci de bassiști, așadar am ales bassul ca „nou” instrument.
Cel mai mai mult la Besmeth îmi place sentimentul acela plăcut când știi că orele lungi de muncă sunt petrecute alături de prieteni, nu doar de colegi. Prietenia este foarte importantă mai ales în proiecte creative.
Am ajuns la Besmeth acum un an, când trupa avea nevoie de un înlocuitor pentru bassistul din acea vreme, care era plecat din oraș o perioadă.
Darius și Karina, fosta solistă Besmeth, îmi erau prieteni în afara muzicii. Au auzit că mă apucasem de chitară bass. Așa că m-au rugat să-i ajut până când bassistul le-ar fi revenit. Însă după câteva discuții și două luni de zile mai târziu, au ales să mă păstreze pe mine permanent.
Îmi amintesc și accum de prima repetiție cu ei. A fost într-o zi foarte călduroasă de vară, undeva prin iulie-august. Și îmi amintesc că eram foarte entuziasmată să cânt un nou gen de muzică față de genul de metal pe care îl cântam în trupa de dinainte. Era mult mai pe gustul meu și simțeam muzica cu adevărat până în sânge. Repetițiile nu mai erau un lucru care trebuie făcut, ci o plăcere.
Dacă ar trebui să aleg un singur concert care mi-a plăcut foarte mult, preferatul meu ar fi cel în deschidere la Revolter. Deși toate concertele au avut plusuri și minusuri, la acesta m-am distrat eu cel mai tare…”
Gabriel Rînziș are 18 ani și este elev la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, la Științe Sociale. A ajuns la Besmeth din februarie, în acest an, și cântă la chitară electrică.
„Am cântat când eram mai mic, dar am renunțat prin clasa a V-a. Nu cred că se poate numi totuși cântat la chitară ce făceam eu atunci. Era o înșiruire de acorduri.
Eram pasionat și atunci, dar nu prea trăgeam de mine. Am început să cânt din nou la chitară acum 10 luni, ca și autodidact.
Cu ajutorul unui prieten care a venit la colindat la mine. Mi-a văzut chitarele, m-a întrebat de ce nu mai cânt. Și apoi a tot insistat cam o jumătate de an să mă apuc din nou de cântat.
Cred că de ziua mea când a venit pe la mine am îndrăznit să cânt iar. Și de atunci, la fiecare întâlnire, îmi cereau să aduc chitara. A început încet să-mi placă. Apoi m-am trezit că tot ascultând câte o piesă, vreau s-o cânt și eu, s-o reproduc pe chitară. Am învățat tot mai multe piese, iar din noiembrie am început să iau din nou lecții de chitară.
Când am intrat în trupa Besmeth, a trebuit să învăț cele 5-6 piese într-o săptămână. Îmi amintesc că eram destul de stresat. Am pus atunci o presiune cam mare pe mine…
Pentru că nu știam cânt apare următorul concert și voiam să le știu cât mai bine pe toate. Între cover-uri, cel mai mult îmi place You give love a bad name. Îmi plăcea piesa dinainte, iar când a fost vorba s-o cântăm și cu Besmeth – a fost chiar o plăcere pentru mine.
Facem repetiții cam patru ore, de trei ori pe săptămână. Când am compus Ecou, încercând să tot perfecționăm piesa, am stat și câte șase ore.
Cel mai mult la Besmeth îmi place chimia care există între noi. Cel puțin noi chitariștii, atunci când compunem, ne înțelegem aproape perfect. Ne vin ideile într-una, cântă Darius ceva, intervin eu cu alte note – parcă aud sunetul care ar trebui să urmeze…
Eu am prins cinci concerte la Besmeth. Ultimul mi-a plăcut cel mai mult, pentru că la primele patru, fiind la început, aveam trac pe scenă foarte mare. Nu m-am afișat în public până atunci. În afară de prietenii apropiați, nu prea știau oamenii că eu mai și cânt. La ultimul concert, parcă a fost totul brusc mai lejer. Cred că m-am maturizat sau cam așa ceva. De la sine, cu timpul, parcă au trecut și din emoții…”
Ionuț Sorin Suciu, bateristul trupei Besmeth, are 22 de ani și este student la UBB Extensia Bistrița, la Administrație Publică.
„Am ajuns la Besmeth cam de un an și câteva luni, printr-o cunoștință. Am auzit că au nevoie de membri noi. Am fost de acord să intru, dar numai la tobe, chiar dacă atunci nu eram foarte bun la asta.
Nu prea știam atunci cu ce se mănâncă tobele. Dar am considerat că este singurul instrument care mi-ar provoca un interes din punct de vedere creativ. Era și singurul instrument pe care nu pusesem mâna niciodată.
Am terminat Liceul de muzică „Tudor Jarda”, am cântat 12 ani la vioară, apoi am făcut și pian. Chitara am învățat-o singur, ca autodidact. Numai la tobe nu cântasem, și de astea am vrut să mă apuc.
Aveam o idee atunci, după liceu, să merg mai departe la Conservator, dar am prins perioada aceea de pandemie. Ar fi fost crucial să studiez mai mult, dar n-am reușit.
M-am înscris la Babeș Bolyai, unde mi se pare foarte interesant și fain totul. Am descoperit acolo o lume total diferită de cea în care mă învârteam eu… Foarte multe informații interesante. Chiar îmi place.
După ce am intrat în Besmeth, m-am apucat de învățat. Am muncit foarte mult ca să ajung la un nivel cât mai bun. Am primit ajutor de la mai mulți prieteni, toboșari și ei…
La început studiam și câte 4 ore pe zi – trei-patru zile pe săptămână, ca să acumulez cât mai multe informații.
Și acum sunt într-un fel la început. Dacă avem o piesă nouă sau simt că am nevoie de exercițiu în plus pe anumite segmente din piese – mă duc și studiez singur, 2-3 ore, și apoi cânt și împreună cu toată trupa.
Stând la bloc și vrând să evit ca vecinii să-mi sară în cap – mi-am dus și tobele la sala de repetiții, la Soho.
Dintre concertele Besmeth la care am cântat – cel mai frumos mi s-a părut cel de la Way Too Far, de anul trecut. A fost prima mea experiență pe o scenă atât de mare, într-o producție impresionantă. Pe de altă parte, toate concertele au emoția și atmosfera lor specială.
Am contribuit la ambele piese compuse de Besmeth. Prima dintre ele – Ecou, este deja lansată pe toate platformele. Următoarea piesă – Onix – va fi lansată în Soho, pe 28 iunie. Prin iulie o lansăm și pe platformele social media…”
