14.7 C
Bistrița
miercuri, august 19, 2026

FOTO/VIDEO: Incendiul din Parva, aproape lichidat cu ajutorul elicopterului dotat cu sistem de stingere tip Bambi Bucket

Intervenția pentru stingerea incendiului de pădure izbucnit în Parva, în zona pășunii Comarnic, a continuat până spre seară. Aproape 15 hectare de pădure au ars. Pompierii bistrițeni au fost sprijiniți de un elicopter echipat cu sistem de stingere tip Bambi Bucket. Au fost necesare cinci transporturi de apă.

Incendiul se manifestă într-o pădure, pe o suprafață estimată la aproximativ 15 hectare, focul propagându-se în principal la doborâturi și stratul de frunziș.

În urma acțiunilor desfășurate până în acest moment, majoritatea focarelor au fost localizate, izolate și lichidate.

Misiunea forțelor de intervenție a fost sprijinită și din aer de un elicopter aparținând Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

Elicopterul – echipat cu sistem de stingere tip Bambi Bucket – a executat cinci transporturi de apă. Alimentarea a fost efectuată de două ori din Bistrița și de trei ori din localitatea Rebrișoara”, au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Odată cu lăsarea întunericului, echipele terestre de intervenție vor fi retrase.

Zona va rămâne sub supraveghere pe timpul nopții, prin intermediul Ocolului Silvic Șanț și al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Parva.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: