35.3 C
Bistrița
vineri, august 21, 2026

FOTO/VIDEO: Ziua Tineretului, marcată cu o „bătaie” cu culori!

Activitățile dedicate Zilei Tineretului au continuat și astăzi, în Parcul Dendrologic din Unirea. Acolo a fost organizat un cros, la finele căruia a avut loc o mult-așteptată bătaie cu culori.

Anul acesta, tinerii și-au organizat propriile activități cu ocazia Zilei Tineretului. Ieri, școlile de dans din județ au făcut spectacol pe Pietonalul Liviu Rebreanu, iar Irina Rimes a încheiat seara, cu un show electrizant.

Astăzi, activitățile s-au mutat în Parcul Dendrologic din Unirea, care a găzduit în premieră evenimente.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente a fost crosul la care au luat parte de la copii de câțiva ani, până la adulți în toată regula.

După ce au alergat un kilometru, participanții au fost așteptați de organizatori cu pungi cu praf colorat. Acestea au fost sparte, praful „pictându-i” pe cei prezenți. Tinerii au intrat în joc și au transformat activitatea într-o “bătaie” colorată.

Tot în Parcul Dendrologic din Unirea, cei mici pot lua parte la diverse ateliere sau jocuri, iar de la ora 18:00 vor începe concertele, susținute de trupele locale de tineri.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: