17.6 C
Bistrița
joi, august 27, 2026

FOTO – GEST CRIMINAL la Nepos: A dat foc camerei unde erau soția și cei trei copii

Un bărbat de 42 de ani, din Nepos, a aruncat astăzi benzină în camera unde se aflau soția și cei trei copii ai lor, după care a dat foc. Se pare că acesta ar fi avut niște neînțelegeri cu femeia. Bărbatul, soția sa și unul dintre copii au suferit arsuri.

Astăzi, în jurul orei 12.10, Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi incendiat soția.

Din primele verificări rezultă că, pe fondul unui conflict spontan (neînțelegeri cu soția), un bărbat, de 42 de ani, ar fi aruncat cu benzină în interiorul încăperii unde se aflau soția și cei 3 copii, după care ar fi dat foc.

Soția, bărbatul și unul dintre copiii care se aflau în încăpere au suferit arsuri, fiind investigați de către echipajele medicale”, potrivit IPJ BN.

La fața locului a ajuns patrula de la secția rurală, fiind trimisă și grupa operativă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.

„În funcție de aspectele ce vor fi stabilite la fața locului, se vor dispune și alte măsuri.

A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la tentativa la infracțiunea de omor calificat”, mai spune sursa citată.

Intervin la fața locului un echipaj de pompieri cu autospeciala de stingere a incendiilor, două echipaje de prim ajutor SMURD, autospeciala de transport victime multiple și două elicoptere SMURD.




ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: