20.4 C
Bistrița
miercuri, august 12, 2026

INCREDIBIL! Cât are de așteptat o mamă cu doi copii pentru stabilirea unei pensii de întreținere? Mai bine de un an!

Potrivit avocatului Ioan Someșan, Judecătoria Beclean are nevoie de mai bine de un an pentru a stabili o pensie de întreținere pentru o mamă cu doi copii. Pentru o chestiune banală, judecătoria a stabilit nu mai puțin de 4 termene de judecată.

Situația a fost făcută publică de avocatul Ioan Someșan, pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, femeia are doi copii minori și lucrează la Leoni Bistrița.

Aceasta a înregistrat o cerere de majorare a taxei de întreținere ce trebuie plătită de tatăl copiilor în 7 ianuarie 2019. De atunci au urmat trei termene de judecată, ultimul fiind stabilit pentru prima lună din anul 2020.

„Cererea s-a înregistrat la data de 07 ianuarie 2019 și prin ea se solicita majorarea pensiei de întreținere. Când eu am fost judecător, astfel de cereri se judecau la primul termen, adică într-o lună, maxim două. Primul termen în acest caz s-a fixat la 11 aprilie 2019, adică după peste 3 luni. Al doilea termen la data de 12.09.2019, adică la peste 5 luni. Al treilea termen la 18.11.2019, pentru care femeia a fost somată să depună un interogatoriu (niște întrebări pentru pârât). Disperată, femeia s-a învoit de la muncă (obligându-se să recupereze azi după masa, să doarmă 4 ore la noapte și mâine să meargă din nou la muncă cu schimbul ei de dimineață). Pârâtul nu se prezintă nici la acest termen, femeia depune interogatoriul, iar instanța dispune amânarea procesului pentru data de 13 ianuarie 2020 pentru a solicita relații despre veniturile tatălui pârât. Până acum nu s-au putut cere aceste venituri?!?!”, explică avocatul pe pagina sa de pe rețeaua de socializare.

Acesta spune că cei vinovați pentru aceste tergiversări, în speță judecătorii de la Beclean, ar trebui pedepsiți și sugerează chiar că Judecătoria Beclean ar trebui desființată „pentru a nu mai cheltui bani publici fără rost”.

„ACESTA ESTE DOAR UN CAZ, DAR SUNT MULTE ALTE PROCESE CARE COSTĂ ENORM (datorită taxelor judiciare de timbru foarte mari stabilite prin Hotărâre a fostului Guvern) ȘI DUREAZĂ ANI MULȚI ! De ce ? Aștept un răspuns public din partea celor responsabili, în special a acelora care s-au lăudat cu simplificarea procedurii de judecată, apropierea justiției de popor și grija pentru om, pentru a i se face dreptate”, a completat avocatul.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.