-0.7 C
Bistrița
marți, februarie 17, 2026

INEDIT la Maieru: Cinematograf 3D, primul de acest fel în mediul rural

Comunitatea de pe Valea Someșului superior are, de duminică, un Cinematograf 3D. În Casa de Cultură Maieru a fost integrat un astfel de cinematograf, fiind primul din mediul rural. ”M-am gândit că avem mulți tineri și să îi scoatem din case la socializare!” a declarat primarul Vasile Borș.

Primul cinematograf 3D din zona rurală a județului nostru a fost inaugurat zilele acestesa la Maieru.

În momentul în care am gândit proiectul de reabilitare a Casei de Cultură din Maieru, am întrebat la AFIR dacă se poate prinde și un cinematograf 3D. Mi s-a spus că se poate, așa că am prins în reabilitarea acesteia și integrarea cinematografului. Ca să fie făcute lucrurile cum trebuie!” a explicat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, primarul Vasile Borș.

Administrația locală a ales o astfel de investiție pentru a crea contexte în care tinerii să socializeze.

M-am gândit că sunt foarte mulți tineri în Maieru și pe toată Valea Someșului superior. Și atunci, ca să îi scoatem din casă la socializare, am gândit ideea unui cinematograf. 

Urmează să îi dăm drumul și să vedem ce e de plătit pentru rularea filmelor. Încă nu ne-am gândit exact cum va funcționa. Poate fi folosit de copiii preșcolari sau de elevi. Sunt multe clase și se pot organiza, de la școală, să vină o dată pe săptămână să vizioneze ceva.

Apoi, poate că pentru început vor rula filme în weekend, de vineri până duminică. Și vedem pe parcurs ce vom mai face!” a concluzionat primarul comunei Maieru, Vasile Borș.

Cinematograful 3D din Maieru are 200 de locuri.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Revoluție digitală: împrumut online 100%, simplu și rapid, de tip CAR

WOW în piața financiară din România: primul CAR 100% online care oferă împrumuturi direct pe card. www.BaniPeCard.ro schimbă regulile...

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali, reprezentant comercial: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali și reprezentant comercial, iar TRANSMIXT Bistrița caută șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Noi locuri de muncă sunt disponibile la cabinetul psihologului clinician Dana Buhuțan, Policlinica MedTOTAL sau Stewo Plastic Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...