10.6 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

Ionuţ Simionca (PMP): Mi-aș dori, din tot sufletul, ca Bistrița să adere la Alianța Vestului

Alianța Vestului, un parteneriat lansat în weekend de primarii PNL din Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea, este unul dintre cele mai serioase și mai ambițioase proiecte din politica românească a Anului Centenar. Și când spun acest lucru, nu mă refer nicidecum la culoarea politică a inițiatorilor, ci am în vedere faptul că românii nu mai vor să audă de la politicieni vorbe goale, fără legătură cu realitatea.

Oamenii vor lucruri concrete care să le aducă condiții de viață mai bune și speranțe pentru un viitor prosper. Iar, în cazul Alianței Vestului, vorbim de autostrăzi, drumuri și căi ferate finanțate din fonduri europene direct de la Bruxelles.

În acest context, mi-aș dori, din tot sufletul, ca Municipiul Bistrița să adere la Alianța Vestului. Cred că cea mai mare greșeală pe care actualul primar ar putea să o facă este să izoleze Bistrița de partea progresivă a României, de cea conectată la Occident.

Nu cred că apartenența politică a domnului Ovidiu Crețu, primar al Municipiului Bistrița, trebuie să fie o piedică în calea integrării celor mai bune soluții politice și administrative, care să aducă prosperitate bistrițenilor.

Domnule primar,

Dacă aș fi în locul dumneavoastră, nu aș mai pierde vremea și aș face tot posibilul să duc Municipiul Bistrița în Alianța Vestului.

Bistrița nu poate sta pe margine, în afara unei alianțe create de municipii din Transilvania și Banat care au soluții concrete la problemele cetățenilor și care au demonstrat că fac performanță.

Și noi, bistrițenii, vrem să fim parte la crearea unei prosperităţi reale în regiune, pentru stoparea migraţiei românilor în Occident şi aducerea înapoi a celor plecaţi la muncă peste hotare. În același timp, vrem să ne numărăm și printre beneficiarii acestor proiecte.

Și noi ne dorim îmbunătăţirea radicală a mobilităţii între Bistrița și marile orașe din vecinătate – prin construcția de autostrăzi, dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între orașele noastre, dezvoltarea unei reţele de transport public interregional şi intraregional, creşterea mobilităţii ecologice prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric etc.

Și noi vrem descentralizare administrativă, astfel încât să ne asigurăm dezvoltarea chiar și în condiţiile unei slabe guvernări.

Și noi, bistrițenii, avem același mod de lucru cu locuitorii marilor orașe din Transilvania și Banat, și suntem îndreptați cu fața spre vecini, spre Europa, spre viitor.

În încheiere, îmi exprim convingerea că nu va trece mult timp până când Bistrița va fi parte a a Alianței Vestului și că această alianță va demonstra că proiectele pe care și le-a asumat nu rămân la stadiul de vis, ci se transformă în realitate, în folosul României și a cetățenilor ei.

Ionuț Simionca, Deputat de Bistrița-Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...