10.1 C
Bistrița
duminică, aprilie 12, 2026

LOOP Bistrița – Comunități de energie: Primăria pregătește un Ghişeu Unic Energetic

Municipiul Bistriţa implementează proiectul Local Ownership of Power (Energie gestionată local), acronim LOOP. Proiectul este finantat de CINEA – European Climate, Infrastructure And Environment Executive Agency (Agenţia europeană executivă pentru climă, infrastructură şi mediu), în cadrul programului european LIFE, alături de alte instituții/organizații din Franța, Belgia, Croația, Grecia, Italia, Bulgaria și Cipru.

Proiectul se axează pe implementarea unui program inovator, care permite autorităților locale și regiunilor să dezvolte parteneriate și proiecte comunitare în domeniul energiei.

Scopul principal al acestui proiect este diseminarea în cadru larg a conceptului de comunitate energetică locală şi a beneficiilor apartenenţei la o astfel de comunitate, care reprezintă o cooperativă deținută și gestionată de membrii săi. Ceea ce înseamnă că deciziile sunt luate democratic și transparent, în interesul comunității.

De asemenea, în cadrul proiectului este prevăzută realizarea unui One Stop Shop – Ghişeu Unic Energetic. La nivelul Municipiului Bistriţa acesta este realizat în mod hibrid: online, sub forma unui website, şi fizic în cadrul Direcţiei Dezvoltare Durabilă 2030.

Atât în ghişeul online cât şi în cel fizic se doreşte a se face legătura între cetăţeni, companii, firme autorizate, instalatori, etc, pe scurt, toţi actorii implicaţi în producerea / utilizarea de energie verde.

La începutul lunii august 2025 a fost finalizat site-ul www.maiverde.ro. Acesta reprezintă forma online a Ghişeului Unic, pe care vă invităm să îl accesați.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: