Fundația Inocenți din Bistrița are nevoie de ajutorul vostru ca să umple sacul Moșului pentru copilașii de aici. Puteți să le pregătiți câte un Shoe Box în care să puneți mici articole de îmbrăcăminte de iarnă, rechizite, jucării, dulciuri sau produse de igienă, alese cu gândul la bucuria celor mici. Dacă nu reușiți să pregătiți o cutie, îi puteți susține printr-o donație financiară.
„În fiecare an, magia sărbătorilor începe din gesturi mici. Un fular călduros, o jucărie preferată sau câteva dulciuri pot transforma o zi obișnuită într-una cu adevărat specială pentru un copil.
Fiecare Shoe Box este o surpriză care pornește de la tine și ajunge în mâinile unui copil care așteaptă cu emoție această perioadă”, spun cei de la Fundația Inocenți din Bistrița.
Puteți pune în cutie mici articole de îmbrăcăminte de iarnă, rechizite, jucării, dulciuri ambalate sau produse de igienă – toate articolele trebuie să fie noi.
Cutia trebuie să fie etichetată cu genul și vârsta copilului și trebuie să selectați grupa 5-10 ani sau 10-15 ani, astfel încât darul vostru să ajungă exact acolo unde se potrivește cel mai bine.
Cutiile pot fi duse între 17 noiembrie și 12 decembrie la Fundația Inocenți, situată pe Calea Moldovei nr. 44C, Bistrița, unde sunt primite cu drag și grijă.
Pentru orice informații suplimentare puteți suna la numărul de telefon 0740 154 929, iar dacă nu reușiți să pregătiți o cutie, îi puteți susține printr-o donație financiară, AICI.













