19.1 C
Bistrița
sâmbătă, august 8, 2026

FOTO/VIDEO – Măgura Ilvei: Bărbat căzut 15 metri într-o râpă

Un bărbat a căzut într-o fostă carieră de piatră, de la 15 metri înălțime. Un echipaj al SAJ BN s-a ocupat de preluarea acestuia și transportul la spital.

Un apel la 112 cerea ajutorul de urgență în zona Balta Albastră din Măgura Ilvei. Un bărbat căzuse într-o fostă carieră de piatră. Un echipaj de poliție a fost cel care a intervenit de urgență. A scos bărbatul din râpă și apoi a sunat după ajutor.

La caz a fost direcționat un echipaj SAJ care să preia bărbatul și să-l transporte la spital. Din fericire, bărbatul a fost găsit conștient.

Un echipaj B2 al SAJ BN intervine în localitatea Măgura Ilvei, zona Balta albastră, pentru a acorda asistență medicală de urgență unui bărbat de aproximativ 49 de ani, care a căzut de la aprox. 15 metri într-o râpă (fostă carieră).

Bărbatul a fost extras de către un echipaj de Poliție, care a și alertat serviciile de urgență, solicitând sprijin medical. Pacientul cu traumatism cranian și plagă parietală stângă este conștient, dar hipotermic. După acordarea primelor îngrijiri medicale va fi transportat la UPU Bistrița” a transmis managerul SAJ BN, Sanda Tomșa.

UPDATE

În această dimineață, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană este căzută în zona „Balta Albastră” din Măgura Ilvei.

La locul evenimentului, polițiștii au identificat un bărbat de 48 de ani, din Iași, care prezenta politraumatisme.
După ce bărbatul a fost scos din zona greu accesibilă în care se afla, de către echipajul de poliție cu ajutorul unor localnici, a fost predat echipajelor medicale, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cu privire la cele constatate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând documentarea faptei” au transmis reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: