20.8 C
Bistrița
vineri, august 7, 2026

Mașină răsturnată între Rodna și Anieș. Patru persoane au avut nevoie de ajutor

Un autoturism s-a răsturnat azi-noapte între localitățile Anieș și Rodna. Patru persoane au avut nevoie de ajutor, două fiind transportate la spital.

Un apel la 112 anunța aproape de miezul nopții un accident rutier. Un aut6oturism s- a răsturnat între localitățile Anieș și Rodna.

Mai multe echipaje de salvatori au fost direcționate către caz. Chiar dacă toate persoanele implicate au reușit să iasă singure din mașină, s-a impus transportul la spital pentru două dintre ele.

Pompierii militari au intervenit în această seară la un accident rutier produs între localitățile Rodna și Anieș, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În accident au fost implicate patru persoane, toate conștiente și cooperante, ieșite din autoturism până la sosirea echipajelor de intervenție.

La locul solicitării au fost alocate o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, care au asigurat evaluarea medicală a victimelor și măsurile de siguranță specifice.

Două dintre victime vor fi transportate la UPU SMURD Bistrița, pentru investigații medicale suplimentare. Pentru una dintre acestea a fost direcționat în sprijin echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, care va prelua pacientul în întâmpinare”, au transmis reprezentanții ISU BN.

Sursă foto – arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: