12.3 C
Bistrița
marți, octombrie 7, 2025

Medic din Beclean acuzat că a agresat o asistentă: „Mi-a vorbit urât și a vrut să mă lovească!”

O asistentă a Spitalului Orășenesc din Beclean a sunat astăzi la 112, acuzând un medic de purtare abuzivă. ”Mi-a vorbit foarte urât. M-a speriat și pe mine și pe pacientă. Iar apoi a vrut să mă lovească, dar am apucat să mă trag. Nu mi se pare normal un astfel de comportament!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, asistenta.

Un scandal a avut loc astăzi la Spitalul Orășenesc din Beclean. O asistentă a sunat la 112, cerând ajutor. Aceasta ar fi fost abuzată de medicul cu care lucrează.

A fost chemată poliția. Doamna asistentă și domnul doctor s-au certat, de la ceva document, iar doctorul a prins-o de braț când a dat-o afară din cabinet. Asta am înțeles din ceea ce mi s-a spus. Ambii sunt firi mai puternice, așa că cearta a escaladat. Dar nu a fost vorba de violență!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, managerul spitalului, Bogdan Tușa.

Tensiunea ar dura de aproximativ doi ani de zile. Doctorul B.M ar avea obișnuința să agreseze, verbal, pe cei din jur.

Cam de doi ani de zile a început totul. Dar a fost și o perioadă de pauză. Apoi, cam de un an de zile, situația de tensiune e continuă.

Eu consider că din punct de vedere profesional mi-am făcut datoria. Domnul doctor nu e la prima abatere. Am mai fost agresată verbal în N situații, dar ca lider de sindicat, nu am vrut să fac scandal. Și am tăcut până acum și din respect față de managerul spitalului, un om extraordinar.

Dar astăzi nu am mai putut.

După ce am dat indicații unei paciente, domnul doctor s-a repezit cu nervi la mine, m-a făcut mizerabilă, că încalc drepturile, că eu complotez cu colega…efectiv atitudinea sa m-a speriat și pe mine, și pe pacientă.

I-am spus să mergem să discutăm, civilizat, în biroul lui, și am pornit-o încolo. Dar s-a enervat și a vrut să mă lovească. M-am tras din calea lui, și a apucat doar cu pumnii să mă împingă în braț. Era să mă dezechilibrez să cad. Și atunci am mers și i-am spus unei colege să raporteze conducerii spitalului, care a venit rapid să vadă despre ce e vorba.

Și totodată am sunat la 112 să cer poliției să vină și să facă ceva!” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, S.Ș.

Crina Sîrb, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița – Năsăud a confirmat, pentru Bistrițeanul.ro, că în cauză se fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru purtare abuzivă.

Doctorul ar fi plecat de la Bistrița tot în urma unui scandal

Doctorul ar fi ajuns la spitalul din Beclean la solicitarea, culmea, a asistentei agresate. Și tot după un scandal.

Domnul doctor a avut și la Bistrița o situație. Și a ajuns la comisie. Doar că și-a dat demisia și nu s-a mai putut face nimic.

Nu am nimic de-i reproșat domnului doctor, fiind un profesionist. Tocmai de aceea, când și-a dat demisia de la Bistrița, ca lider de sindicat, am solicitat să fie adus la noi. Pentru că e un medic foarte bun.

Doar că ceva are. Acum e foarte deschis, acum e nervos. Am simțit și ceva mirosuri..nu vreau să spun mai mult. Am cerut să se facă mai multe verificări. 

Eu am fost aleasă ca lider de sindicat pentru al treilea mandat. Deci oamenii au încredere în mine. Așa că nu pot să tolerez astfel de comportamente în sistemul sanitar. De aceea am și cerut să intervină poliția.

Și am apelat la ei și pentru umilința care mi-a fost adusă, în fața colegilor. Cum spuneam, nu e prima dată când îmi spune că-s vacă, bipolară, oaie neagră, mizerabilă, prost pregătită profesional.

Ori am și eu o vârstă și o vechime în domeniul acesta. Și muncesc cu drag, pentru că iubesc ceea ce fac. Dar cer să fiu tratată cu respect!” a subliniat S.Ș.

Asistenta susține că ar fi înțeles că doctorul intenționează să își dea demisia de la spital. Dar e determinată să facă plângere la consiliul etic.

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Iproeb, Fan Courier, Aquabis: NOI locuri de muncă, în Bistrița

FAN Courier caută pentru angajare operator recepție, curieri și manipulant depozit. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, electrician, mecanic întreținere și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama Veche, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

FOTO: Nou în Tureac! S-a deschis Minimarket la Ghiță, chiar pe Strada Principală

  Vești bune pentru locuitorii din Tureac! Ieri a fost inaugurat un nou concept de magazin -...

Doi ani dulci cu Patiseria SWEET IRIS! Astăzi, la aniversare, clienții sunt răsfățați cu o degustare de cozonaci

Patiseria SWEET IRIS de pe strada Andrei Mureșanu, nr. 13, din Bistrița, situată în dreptul noului sens giratoriu care o ia spre Năsăudului, și care i-a cucerit definitiv pe toți cei care au gustat deliciile pregătite aici, împlinește astăzi doi ani de existență! Doi ani în care s-au perfecționat, au descoperit, pas cu pas, rețete speciale.